Şeful Eurogrupului: Grecia ar putea beneficia de noi ajutoare la vară

Economica.net
31 03. 2014
jeroen_dijsselbloem_11199800

Situaţia economică a Greciei se îmbunătăţeşte, iar acest lucru are un impact asupra calculelor făcute cu privire la sustenabilitatea datoriei Greciei, a spus Jeroen Dijsselbloem, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Eurogrupului.

‘După vara acestui an, vom revizuit totul’, a precizat Dijsselbloem.

Acesta a adăugat că în cazul în care Grecia va îndeplini cerinţele creditorilor internaţionali, inclusiv un surplus bugetar primar, iar sustenabilitatea datoriei va rămâne o problemă, ‘sunt pregătiţi să facă mai mult’.

‘Ce înseamnă mai mult? Au fost date mai multe exemple, inclusiv prelungirea maturităţii creditelor actuale sau o nouă reducere a dobânzilor. Însă, acest lucru depinde de modul în care va evolua creşterea economică’, a spus Dijsselbloem.

Preşedintele Eurogrupului şi-a exprimat speranţa că miniştrii de Finanţe din zona euro vor ajunge la o decizie pozitivă cu privire la eliberarea unei noi tranşe din programul de sprijin destinat Greciei, cu ocazia reuniunii ce va avea loc, marţi, la Atena.

‘În prezent, este avută în vedere o sumă puţin mai mare de opt miliarde de euro. Nu ştiu suma exactă. Troika se va exprima cu privire la suma necesară’, a explicat el.

Săptămâna trecută, troika UE, BCE, FMI a încheiat cea de-a şasea misiune de evaluare a programului cu Grecia şi a aprobat elaborarea unei noi tranşe din acordul de împrumut. Ultima dată când Grecia a primit o tranşă din programul de sprijin a fost în luna iulie 2013, când i-a fost eliberată suma de 2,3 miliarde de dolari.

Cea de-a patra revizuire a programului de sprijin convenit de troika cu Grecia a început în luna septembrie a anului trecut şi, în mod normal, trebuia să se finalizeze în câteva săptămâni. Însă, după o întrerupere a discuţiilor la mijlocul lunii decembrie, experţii troicii au revenit la Atena abia la sfârşitul lunii februarie.