Şeful executivului catalan ar putea fi pus sub acuzare pentru organizarea unui referendum neoficial

Şeful executivului catalan Artur Mas ar putea fi inculpat pentru că a autorizat un referendum neoficial privind independenţa regiunii spaniole Catalonia, relatează DPA.
Economica.net - mar, 11 nov. 2014, 17:00
Şeful executivului catalan ar putea fi pus sub acuzare pentru organizarea unui referendum neoficial

Procurorii au afirmat că vor decide miercuri dacă vor formula acuzaţii împotriva lui Artur Mas, lider al regiunii ce include Barcelona, precum şi a altor miniştri, menţionează EFE, care citează oficiali din justiţie.

Aproximativ 80,7% dintre persoanele care au participat la votul simbolic privind independenţa, organizat duminică în Catalonia, s-au pronunţat pentru aceasta, adică 1,6 milioane de voturi, potrivit unor rezultate provizorii difuzate de Executivul catalan, relatează AFP.

Organizând scrutinul, Artur Mas, preşedintele catalan, a încălcat două decizii ale Tribunalului Constituţional, care a suspendat votul la solicitarea autorităţilor de la Madrid. Guvernul spaniol apreciază că numai toţi spaniolii au dreptul să se pronunţe asupra viitorului Cataloniei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...