Şeful Fiat Chrysler susţine că planul de fuziune cu Renault a fost „un act de curaj”
Luna trecută, Fiat Chrysler a propus o fuziune de peste 35 de miliarde de euro cu Renault, dar a retras apoi oferta, acuzând condiţiile politice din Franţa pentru renunţarea la crearea celui de-al treilea lider global în industria auto, după Volkswagen şi Toyota. În urma tranzacţiei, FCA ar fi obţinut accesul la tehnologiile pentru vehiculele electrice ale grupului francez.
Surse apropiate de Consiliul de Administraţie al Renault au declarat pentru Reuters că Fiat a decis să retragă oferta după ce Franţa a încercat să întârzie decizia privind tranzacţia, pentru a încerca să obţină sprijinul Nissan, partenerul de alianţă al Renault. Oficialii guvernamentali francezi ar fi făcut presiuni pentru ca Nissan să sprijine fuziunea, dar şefii companiei nipone au spus că se abţin, adaugă sursele.
„Fuziunile sunt dificil de realizat şi de gestionat. Trebuie să existe condiţiile adecvate pentru a merge înainte cu tranzacţia şi este important să spui când nu sunt”, a declarat Elkann.
Acesta a dat asigurări că „Fiat Chrysler este pregătit să se confrunte cu provocările noii ere”.
FCA, care este în urma rivalelor în dezvoltarea vehiculelor autonome şi electrice, a anunţat recent că în următorii cinci ani va investi nouă miliarde de euro (zece miliarde de dolari) pentru a introduce automobile electrice şi hibride în toate regiunile.