Şeful Fiscului afirmă că poate determina trusturile de presă să-şi plătească obligaţiile fiscale în 2-3 ani
Pe lângă resursele logistice suplimentare, şeful Fiscului susţine că mai este nevoie de stabilizarea structurilor ANAF şi a funcţiilor de conducere şi de un front comun cu Justiţia pentru eliminarea schemelor de fraudare a bugetului de stat prin procedurile de insolvenţă simulate.
‘Vă asigur că, dacă promisiunile privind alocarea de resurse suplimentare pe care le-a făcut noul ministru al Finanţelor, domnul Vâlcov, cu prilejul deselor discuţii pe care le-am avut în ultimul timp pe acest subiect, vor fi în mare parte onorate, în maximum 2-3 ani ANAF va putea acţiona pentru a-i determina pe absolut toţi contribuabilii, fie că este vorba de grupuri de interese protejate până astăzi, de mari trusturi de presă, de companii sau persoane privilegiate, să îşi plătească până la ultimul leu obligaţiile bugetare’, a afirmat şeful Fiscului, la evenimentul DGAF la care a participat premierul Victor Ponta.
Diaconu a subliniat că există câteva zone în activitatea ANAF – una, cea a controlului operativ, fiind acoperită în mare parte prin operaţionalizarea în decembrie 2013 a DGAF – care în ultimii ani au fost neglijate nepermis sau ‘poate, ceea ce ar fi foarte grav, în mod interesat’.
Şeful Fiscului a mai atras atenţia că ANAF asigură majoritatea covârşitoare a veniturilor bugetului general consolidat al statului şi, în opinia sa, este instituţia cu cea mai mare discrepanţă între sarcinile şi competenţele conferite prin lege, pe de o parte, şi capacitatea administrativă pe de altă parte.
Vicepreşedintele ANAF, Romeo Florin Nicolae, coordonatorul DGAF, a declarat că realizarea obiectivelor asumate de DGAF depinde şi de operaţionalizarea completă a DGAF, respectiv de asigurarea resurselor logistice necesare desfăşurării activităţii şi de ocuparea posturilor vacante.
Nicolae a precizat că acţiunile de control antifraudă se vor concentra pe destructurarea lanţurilor tranzacţionale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, având în vedere impactul negativ semnificativ pe care această formă de evaziune fiscală îl are asupra bugetului statului.
Oficialul ANAF s-a mai referit la ponderea majoră a fraudei fiscale în domeniul TVA, mijlocit de accesul facil la înregistrarea în scopuri de TVA şi de lipsa evaluărilor de risc ulterioare înregistrării, precum şi la faptul că DGAF va intensifica controalele la comercianţii de uleiuri minerale, cu caracteristici apropiate de cele ale motorinei şi benzinei, care pot fi comercializate drept carburanţi auto fără îndeplinirea unor obligaţii fiscale. Potrivit vicepreşedintelui ANAF, va fi pus accent pe comercianţii en gros de carburanţi, care nu deţin spaţii de depozitare, facilitând astfel circuite scriptice de tranzacţionare.