Şeful FMI atrage atenţia asupra consecinţelor restructurării datoriilor

Economica.net
19 01. 2015
grecia__bani__euro__foarfeca_40873000_26007500_29588600_49225200

Partidul de stânga Syriza, care şi-a majorat avansul în sondaje înaintea votului din 25 ianuarie, a anunţat că va elimina măsurile de austeritate impuse Greciei de creditorii internaţionali în conformitate cu planul de asistenţă în valoare de 240 de miliarde de euro şi, de asemenea, a cerut organizarea unei conferinţe internaţionale pentru renegocierea termenilor datoriilor Greciei faţă de alte state din zona euro. Liderul Syriza, Alexis Tsipras, a propus o conferinţă similară cu reuniunea de la Londra din 1953 la care puterile Occidentale au redus cu 50% datoria Germaniei Federale, scrie Agerpres.

‘În principiu, eforturile colective sunt binevenite dar în acelaşi timp o datorie este o datorie şi un contract’, a declarat Christine Lagarde într-un interviu publicat luni în cotidianul The Irish Times întrebată fiind despre ideea unei conferinţe a donatorilor. ‘Incapacitatea de plată, restructurarea, modificarea termenilor au consecinţe asupra semnatarului şi asupra încrederii în semnatar’, a adăugat Lagarde, care nu a dorit să facă comentarii asupra sustenabilităţii datoriei Greciei, care se situează în prezent la 175% din PIB.

Sub asistenţa financiară a UE şi FMI de la izbucnirea crizei datoriilor în 2010, Grecia a beneficiat până acum de două programe de împrumuturi în valoare cumulată de 240 de miliarde de euro. Pentru a beneficia însă de aceste credite, Grecia a trebuit să pună în practică o politică dură de austeritate şi o serie de reforme pe care Syriza vrea să le modifice.