Şeful FMI cere Turciei să asigure independenţa Băncii Centrale
Semnalele confuze privind implicarea mediului politic în activitatea Băncii Centrale au creat incertitudine în rândul investitorilor, ceea ce a pus presiune pe lira turcească, a declarat Christine Lagarde într-un interviu acordat Bloomberg Television.
‘În termeni de politică monetară, este întotdeauna mai bine pentru liderii politici să lase guvernatorii băncilor centrale să îşi facă treaba pe care o au de făcut şi să păstreze şi să asigure independenţa lor’, a spus Lagarde.
Moneda turcească trece printr-o perioadă turbulentă după ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi-a anunţat intenţia de a avea un control mai mare asupra politicii monetare dacă va fi reales, în ideea de a putea reduce dobânzile şi a stimula economia. Ulterior, Erdogan a revenit şi a promis că va respecta principiile globale cu privire la politica monetară iar Banca Centrală a majorat costul creditului cu 300 de puncte de bază.
‘Unele din comentariile făcute au alertat comunitatea internaţională, în special investitorii, cu privire la posibilitatea ca, brusc, Banca Centrală a Turciei să primească direcţii, instrucţiuni sau să fie influenţată. Aceasta a creat o senzaţie de incertitudine şi lipsă de încredere, care s-a făcut resimţită pe piaţă’, a apreciat directorul FMI.
De la începutul anului şi până în prezent, lira turcească a pierdut 20% din valoare iar această prăbuşire a obligat Banca Centrală să intervină. Fără a aştepta următoarea reuniune de politică monetară programată pentru ziua de 7 iunie, Banca Centrală a Turciei a organizat, miercuri, o reuniune de urgenţă la finalul căreia a decis să majoreze dobânda de bază de la 13,5% până la 16,5%.
După anunţul majorării dobânzii, lira s-a apreciat cu 2% ajungând la 4,5717 lire pentru un dolar la finalul zilei, în condiţiile în care anterior a coborât până la un minim istoric de 4,9290 lire pentru un dolar.