Şeful FMI este îngrijorat de incertitudinile privind soliditatea Uniunii Europene
În declaraţiile pentru publicaţia ‘Le Journal du Dimanche’ (JDD), Lagarde consideră, de asemenea, o sursă de îngrijorare ‘discuţiile privind apartenenţa Marii Britanii (la UE) şi dificultatea apărută în momentul coordonării unei strategii în materie de primire a refugiaţilor’.
‘La nivel economic, ceea ce ne interesează este eliminarea incertitudinilor. Actorii economici nu investesc, nu încheie contracte, nu sunt interesaţi de un proiect în perioada de incertitudine. Asta este valabil atât pentru Europa cât şi pentru alte ţări’, a spus Lagarde.
Fostul ministru francez de finanţe şi lider al FMI din 2011, al cărui mandat tocmai ce a fost reînnoit pentru cinci ani, a precizat că ‘întârirea proiectului european în domeniul economic, bancar şi bugetar, în particular în zona euro, va fi favorabilă pentru stabilitate şi, de asemenea, pentru creştere’.
Lagarde a vorbit, de asemenea, şi despre ‘orgoliul de a fi realeasă în fruntea instituţiei’.
‘Când mi-am asumat această responsabilitate, în urmă cu cinci ani, se spunea: din nou un european ce va favoriza europenii. Eram convinsă că trebuia să trec peste asta şi să lucrez pentru toată comunitatea internaţională. Cred că am reuşit’.
Sprijinul primit de la China, Brazilia, Rusia sau ţările africane ‘sunt răspunsul la această prioritate pe care am urmărit-o’, a spus Lagarde pentru JDD, subliniind, totodată, că şi premierul grec, Alexis Tsipras, cu care spune că are o relaţie ‘francă, respectuoasă, cordială’, i-a oferit sprijinul.
Priorităţile pentru următorii cinci ani sunt, după spusele sale, ca FMI să ofere membrilor săi ‘servicii mai bune, să-i asculte mai bine, să anticipeze mai bine’, aşa cum au cerut aceştia, şi ‘evaluări externe’.