Şeful FMI nu exclude o altă criză financiară
![lagarde_00845200](https://media-beta.romaniatv.net/unsafe/1280x720/smart/filters:contrast(5):format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2015/06/lagarde_00845200-747x420.jpg)
‘Într-o zi ar putea fi o altă criză’, a declarat marţi Lagarde pentru CNBC, în marja unei conferinţe organizată de FMI şi Banca Centrală a Croaţiei, la Dubrovnik.
Declaraţiile lui Lagarde vin după ce Yellen a afirmat că nu se aşteaptă să vadă pe durata vieţii ei o altă criză financiară.
‘Intenţionez să am o viaţă îndelungată, şi sper că şi Yellen, deci nu aş paria în mod absolut pe asta, deoarece există procese ciclice pe care le-am văzut în ultimul deceniu şi nu aş exclude asta’, a apreciat Lagarde.
Oficialul FMI a remarcat lipsa de predictibilitate a crizelor financiare şi a explicat că miniştrii de Finanţe şi autorităţile ar trebui să acţioneze cu prudenţă, pregătindu-se pentru astfel de evenimente.