Șeful FNGCIMM, Dumitru Nancu, a fost numit în funcția de vicepreședinte al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare

Directorul general al FNGCIMM, Dumitru Nancu, care deja deținea funcția de membru în Consiliul de Administrare al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare (AECM) cu un mandat de trei ani, a fost ales în data de 26 noiembrie cu unanimitate de voturi și în funcția de Vicepreședinte al organizației.
AGERPRES - vin, 26 nov. 2021, 21:42
Șeful FNGCIMM, Dumitru Nancu, a fost numit în funcția de vicepreședinte al Asociației Europene a Instituțiilor de Garantare

Este pentru prima dată în istoria AECM, singurul for european care reprezintă interesele instituțiilor de garantare, când este ales un vicepreședinte dintr-o altă țară decât cele din care provin membrii fondatori ai Asociației, se specifică în comunicatul transmis de FNGCIMM.

Alegerea lui Dumitru Nancu pe această poziție reprezintă cea mai înaltă reprezentare pe care o instituție financiară nebancară din România o ocupă la nivel european.

“Sunt extrem de onorat sa preiau funcția de vicepreședinte al acestui important for european și sunt convins că din această poziție pot contribui semnificativ la misiunea de promovare și diversificare a instrumentelor de garantare la nivel european. AECM-ul reprezintă un for de dezbatere și promovare a celor mai inovatoare politici de sustinere a IMM-urilor, prin intermediul instrumentelor financiare de tipul garanțiilor, care relevă din ce in ce mai mult, importanța fondurilor de garantare în economiile naționale, în special în această perioadă de mari provocări. Voi continua să demonstrez cu aceeași determinare, utilitatea și eficiența garanțiilor financiare, așa cum am făcut-o la nivel național, pentru IM-urile din România. De la debutul pandemiei, FNGCIMM a acordat un număr de 164.479 garanții, în valoare de peste 29,7 miliarde lei, care au susținut credite în valoare de peste 37, 6 miliarde lei”, a declarat Nancu.

FNGCIMM a sustinut demersurile AECM privind prelungirea Cadrului temporar european pentru măsuri de combatere a crizei COVID-19 și în anul 2022, precum si prelungirea schemelor de ajutor de stat. Comisia Europeană a preluat în marja consultărilor propunerile FNGCIMM, astfel că în urmatoarea etapă a Cadrului temporar, au fost introduse două instrumente noi pentru a sprijini redresarea economiei. Acestea vizează măsuri de sprijinire a investițiilor care pot fi acordate sub formă de stimulente precum granturile nerambursabile, avantaje fiscale, rate subvenționate ale dobânzii pentru împrumuturi sau garanții, precum si măsuri de sprijinire a solvabilității sub forma unui stimulent pentru investițiile private în capitaluri proprii, datorie subordonată sau cvasicapital.

În data de 18 noiembrie 2021, Comisia Europeană a aprobat prelungirea, până la 30.06.2022, a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, urmând ca în cel mai scurt timp, legislația incidentă programelor naționale de sprijin implementate de către FNGCIMM să fie amendată, iar programele să se desfășoare conform calendarului stabilit.

 

Despre AECM

Asociația Europeană a Instituțiilor de Garantare (AECM) este cel mai important organism de promovare a instrumentelor și a programelor de garantare la nivel european, format din 48 de membri, din 31 de țări europene si învecinate continentului. Instituțiile membre promovează standardele şi principiile europene și beneficiază de rezultatele demersurilor întreprinse de asociație pe lângă instituțiile europene și internaționale. În același timp, AECM servește ca platformă pentru schimbul de bune practici privind aspectele operaționale ale activității membrilor săi. La jumătatea anului 2020, membrii AECM au avut un volum total de garanții în portofoliu în valoare de aprox. 259 miliarde Euro iar o ultima analiza indica 303 miliarde Euro garanții acordate.

Despre FNGCIMM

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Te-ar mai putea interesa și
2026, anul în care vom circula în primul tunel veritabil de autostradă din România. Când va fi gata cel mai lung
2026, anul în care vom circula în primul tunel veritabil de autostradă din România. Când va fi gata cel mai lung
Asociația Construim România (ASCORO) a prezentat în ultima zi a anului previziuni privind finalizarea tunelurilor de autostradă aflate în lucru anul acesta. Astfel, primul tunel veritabil de......
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva ...
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...