Şeful FP: Ministerul Energiei poate să accelereze procesul de listare pentru Hidroelectrica. Compania are o valoare de 4 miliarde euro

Ultimul impediment în calea listării pe bursă a companiei Hidroelectrica a fost eliminat, iar finalizarea procedurii de insolvenţă va permite Ministerului Energiei să accelereze procesul, a declarat Greg Konieczny, director general şi manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, conform unui comunicat de presă remis, vineri Agerpres.
Economica.net - vin, 31 mart. 2017, 15:05
Şeful FP:  Ministerul Energiei poate să accelereze procesul de listare pentru Hidroelectrica. Compania are o valoare de 4 miliarde euro

‘Ieri (joi – n. r.), a fost adoptată decizia mult aşteptată (a Curţii de Apel Bucureşti – n. r.), ce pune capăt litigiilor începute în timpul procedurii de insolvenţă pentru Hidroelectrica şi elimină ultimul impediment în calea listării companiei pe bursa de valori. Ne exprimăm încrederea că finalizarea procedurii de insolvenţă a Hidroelectrica va permite Ministerului Energiei să accelereze listarea companiei, în primul rând, prin asigurarea numirii membrilor unui nou Consiliu de Supraveghere, conform Legii 111/2016, pentru un mandat de patru ani, în următoarea AGA a Hidroelectrica, programată pentru 19 aprilie 2017’, a spus Konieczny.

El a precizat că aceste noi numiri pentru Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica sunt fundamentale nu doar procesului de listare, dar şi pentru stabilitatea şi dezvoltarea companiei pe termen lung, în calitatea ei de lider pe piaţa energiei din România.

‘Considerăm că perpetuarea inutilă a status quo-ului de interimat pentru Consiliul de Supraveghere al unei companii de o asemenea anvergură aduce riscuri uriaşe pentru acţionarii ei. Aşadar, suntem încrezători că Ministerul Energiei va ţine cont de propunerea noastră şi va vota favorabil pentru numirea noului Consiliu de Supraveghere, conform prevederilor guvernanţei corporative. Consiliul urmează să voteze, la rândul său, printr-o procedură de selecţie transparentă, noua conducere executivă, care este de asemenea necesară stabilităţii companiei atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung’, a mai arătat managerul de portofoliu al Fondului Proprietatea.

Potrivit acestuia, Hidroelectrica a reuşit astfel să îşi dubleze valoarea de la 2 miliarde de euro până la 4 miliarde de euro între 2012 şi 2016, conform evaluărilor independente, şi să înregistreze mai mult de 280 de milioane de euro profit net în anul 2016, comparativ cu pierderile de 100 de milioane de euro înregistrate în 2012.

Euro Insol, fostul administrator judiciar al producătorului de energie, anunţa, joi, că recursurile formulate de traderii de energie, denumiţi şi ‘băieţi deştepţi’, la sentinţa de închidere a procedurii insolvenţei Hidroelectrica vor fi soluţionate de Curtea de Apel Bucureşti.

‘Astfel, după aproape cinci ani, se încheie cel mai dramatic, complex şi eficient proces de restructurare a unei companii din România. În urma acestei reorganizări, Hidroelectrica s-a transformat din cea mai îndatorată companie din ţară în cea mai profitabilă societate’, arată reprezentanţii Euro Insol.

Aceştia reamintesc că, la momentul declanşării procedurii insolvenţei, 20 iunie 2012, Hidroelectrica avea datorii de peste 1,1 miliarde de euro şi pierderi de 170 de milioane de euro.

În perioada 2013-2016, compania a raportat un profit cumulat de un miliard de euro şi o EBITDA anuală de 500 de milioane de euro.

‘În insolvenţă, valoarea de piaţă a companiei s-a dublat de la 2 miliarde de euro în 2012 la 4 miliarde de euro în 2016. Planul de reorganizare a Hidroelectrica, întocmit şi implementat de administratorul judiciar Euro Insol, a consemnat o premieră absolută şi anume plata integrală şi la valoare nominală a tuturor creanţelor recunoscute la masa credală’, se mai arată în comunicat.

La dezbaterile finale va participa şi Remus Borza, cel care a condus Euro Insol până în ianuarie 2017 şi a coordonat procesul de reorganizare a Hidroelectrica, devenit între timp deputat.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 – iunie 2016. După deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, administratorul a denunţat contractele încheiate bilateral de producătorul de energie cu aşa-numiţii ‘băieţi deştepţi’, contracte considerate păguboase pentru Hidroelectrica, deoarece prevedeau livrarea de energie acestor traderi la preţuri mult mai mici decât cele de piaţă

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...