Şeful Gazprom: Construcţia South Stream este programată să înceapă pe 7 decembrie

O decizie finală privind investiţiile în tronsonul maritim al gazoductului South Stream, care va lega Rusia de Bulgaria prin Marea Neagră, urmează să fie luată la 14 noiembrie, iar demararea construcţiei conductei este planificată pentru 7 decembrie, a declarat marţi directorul executiv al gigantului rus de gaze Gazprom, Aleksei Milller, citat de RIA Novosti.
Economica.net - mar, 13 nov. 2012, 10:52
Şeful Gazprom: Construcţia South Stream este programată să înceapă pe 7 decembrie

Cu ieşire pe coasta bulgară, în zona oraşului Varna, gazoductul ar urma să transporte gaze ruseşti via Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovenia până în nordul Italiei, la Tarvisio.

Miller a declarat că Rusia a încheiat deja acorduri privind investiţiile în construirea conductei cu Ungaria, Slovenia şi Serbia, urmând ca la 14 noiembrie să fie semnat un acord final privind tronsonul maritim al gazoductului. Gazprom intenţionează să ajungă la o înţelegere definitivă cu Bulgaria în acest sens la 15 noiembrie, pentru a putea demara lucrările de construcţie a conductei deja la 7 decembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a fost primul la clasa moto
Francezul Guerlain Chicherit a câștigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la clasa auto. Australianul Daniel Sanders a ...
Francezul Guerlain Chicherit (Mini) a câştigat prima etapă a Raliului Dakar 2025 la categoria auto, desfăşurată sâmbătă pe distanţa de 413 km, cu startul şi sosirea la Bisha (Arabia......
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, nu conform declaraţiilor eronate ale unui miliardar american
Olaf Scholz, despre implicarea lui Elon Musk în alegerile din Germania: Aici totul se întâmplă conform voinţei cetăţenilor, ...
Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat "declaraţiile eronate" ale lui Elon Musk, precum şi sprijinul miliardarului american ...
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Microsoft va investi aproximativ 80 de miliarde de dolari în dezvoltarea centrelor de date pentru inteligență artificială
Gigantul american Microsoft plănuiește să investească aproximativ 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2025 pentru ...
Joe Biden a blocat tranzacția de 14,9 miliarde de dolari prin care Nippon Steel cumpăra U.S. Steel
Joe Biden a blocat tranzacția de 14,9 miliarde de dolari prin care Nippon Steel cumpăra U.S. Steel
Președintele american Joe Biden a blocat vineri tranzacția prin care grupul Nippon Steel cumpăra pentru suma de 14,9 miliarde ...