Şeful Goldman Sachs şi-a luat casă de weekend în Hamptons. Vezi cât a costat

Directorul general al Goldman Sachs, Lloyd Blankfein, şi-a cumpărat recent o casă de weekend de 32,5 milioane de dolari situată în Hamptons, una dintre cele mai exclusiviste zone din SUA, situată în apropiere de New York.
Economica.net - vin, 07 dec. 2012, 17:20
Şeful Goldman Sachs şi-a luat casă de weekend în Hamptons. Vezi cât a costat

Vila are şapte dormitoare şi şase băi, iar preţul plătit de Blankfein nu este cunoscut, însă proprietatea era listată pe piaţă cu o valoare de 32,5 milioane de dolari, potrivit Bloomberg TV.

Şeful Goldman Sachs a cumpărat casa de la un alt personaj important de pe Wall Street, Matt Mallow, şeful avocaţilor gigantului BlackRock, cea mai mare companie de management de investiţii la nivel mondial.

În luna august, Mallow a găzduit la vila din Hamptons o petrecere de strângere de fonduri pentru campania electorală a preşedintelui Barack Obama, la care s-a afişat şi vicepreşedintele Joe Biden.

În timpul săptămânii, Blankfein locuieşte în Manhattan, într-o casă pentru care a plătit peste 26 milioane de dolari în anul 2006.

Remuneraţia şefului Goldman Sachs a scăzut anul trecut cu aproximativ 35%, la 12 milioane de dolari, pe fondul unei deprecieri de 46,2% a acţiunilor băncii. Blankfein a primit un salariu de bază de 2 milioane de dolari, un bonus cash de 3 milioane de dolari şi acţiuni de 7 milioane de dolari.

În 2010, Blankfein a încasat echivalentul a 19 milioane de dolari, din care 5,4 milioane de dolari primă şi acţiuni de 7 milioane de dolari, restul reprezentând salariul.

Goldman Sachs a înregistrat anul trecut un profit de 4,4 miliarde de dolari, în scădere cu 47%.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct de vedere economic pe marginea prăpastiei
Grindeanu: În mod normal, PSD ar trebui să aibă prima opţiune pentru funcția de premier. România nu este din punct ...
PSD ar trebui, "într-un mod normal", să aibă prima şansă în a da premierul în noul Guvern, având în vedere rezultatul alegerilor parlamentare de anul trecut, a afirmat, sâmbătă,......
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a trimite experți la Salina Praid
Directorul Salrom, Constantin Dobrea: Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a arătat disponibilitatea de a ...
Asociaţia Europeană a Producătorilor de Sare şi-a exprimat disponibilitatea de a trimite echipamente şi experţi la ...
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Autostrăzile care se deschid în luna iunie. Ce proiecte au anunțat oficialii de la Transporturi
Luna iunie se anunță a fi una plină de evenimente în ceea ce privește inaugurările de autostrăzi în România. Astfel, ...
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Afacerile Danone din România au crescut anul trecut, dar profitul este în scădere
Danone, liderul pieței iaurturilor din România, cu o fabrică în București de unde face și exporturi, a rămas în 2024 ...