Șeful Guvernului polonez acuză UE că încalcă drepturile statelor membre. El consideră că asistăm la un moment de cotitură în istoria Uniunii

14 10. 2021
mateusz_morawiecki_msc_2018_58656700

Guvernul condus de Partidul Lege şi Justiţie (PiS) este de când a preluat puterea, în 2015, în conflict cu Comisia Europeană asupra reformelor judiciare, drepturilor persoanelor LGBT şi libertăţii presei, dar recenta decizie prin care Tribunalul Constituţional polonez a contestat întâietatea dreptului european în faţa celui naţional a agravat mult aceste divergenţe, întrucât este astfel contestat un principiu de bază al integrării europene.

”Suntem într-un moment crucial, am putea spune că suntem la o cotitură în istoria UE”, a afirmat joi Morawiecki în faţa parlamentului de la Varşovia. ”Democraţia este pusă la încercare – cât de mult vor da înapoi naţiunile europene în faţa acestei uzurpări desfăşurate de unele instituţii ale UE”?, s-a întrebat şeful executivului polonez.

Acesta consideră că instituţiile europene şi-au depăşit mandatul prin încercarea de a opri reformele judiciare poloneze şi că decizia Tribunalului Constituţional de la Varşovia atestă întâietatea Constituţiei Poloniei într-un mod care nu este diferit de hotărâri ale unor instanţe similare din alte state membre.

Vice-ministrul polonez al justiţiei, Sebastian Kaleta, a publicat marţi pe reţelele de socializare mai multe mesaje în care afirmă că ”sentinţa Tribunalului Constituţional (polonez) corespunde poziţiilor tribunalelor altor ţări” membre ale UE şi dă ca exemplu Germania, Spania şi România, relatează agenţia EFE.

Întrebat joi despre comentariile lui Morawiecki, Christian Wigand, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a spus că această instituţie are ”datoria să apere funcţionarea corespunzătoare a ordinii legale a Uniunii … şi va asigura că drepturile europenilor conform tratatelor sunt în continuare protejate”.

Aliat al guvernului polonez, premierul ungar Viktor Orban a semnat sâmbătă o rezoluţie în care afirmă că ”se fac eforturi pentru a priva statele membre de puteri pe care nu le-au cedat niciodată Uniunii Europene, fără revizuirea tratatelor UE şi prin extinderi viclene de competenţe”.

Citește și: https://www.economica.net/moment-istoric-curtea-constitutionala-din-polonia-a-adoptat-o-decizie-care-contravine-dreptului-european_537095.html

Ungaria şi Polonia, ţări conduse de guverne conservatoare, sunt criticate de Bruxelles că încalcă ”statul de drept” şi ”valorile europene” prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, prin reformele în justiţie sau refuzul de a accepta migranţi. O serie de proceduri de infringement şi acţiuni la Curtea de Justiţie a UE (CJUE) au fost declanşate împotriva lor de Comisia Europeană, care nu a aprobat încă planurile de redresare şi rezilienţă (PNRR) ale celor două ţări, în timp ce Budapesta şi Varşovia acuză Comisia Europeană şi CJUE de practicarea unor ”standarde duble”.

În urma acuzaţiilor opoziţiei că ar putea urma un ”Polexit”, Morawiecki a asigurat după decizia Tribunalului Constituţional că nu există nicio intenţie din partea guvernului său ori a partidului Lege şi Justiţie (PiS) de a scoate Polonia din UE, autorităţile de la Varşovia încercând doar să atragă atenţia asupra modului în care Polonia este tratată de instituţiile UE şi de unii oficiali europeni. ‘Noi vrem o comunitate de respect şi nu o grupare a celor care sunt egali şi mai egali. Aceasta este comunitatea noastră, Uniunea noastră’, a explicat el.

Citește și: https://www.economica.net/conflictul-polonia-ue-premierul-morawiecki-merge-marti-in-fata-eurodeputatilor_537356.html