Şeful Hidroelectrica dă, azi, afară 240 de oameni dacă sindicatul nu acceptă tăieri de salariu
Administratorul judiciar ar Hidroelectrica Euro Insol a obţinut o reducere de 381 de posturi, din care efective 237, în negocierile cu sindicatul Hidrosind, spune şeful Euro Insol Remus Borza. Sindicatul poate evita aceste disponibilizări dacă acceptă o diminuare a fondului salarial cu o sumă cuprinsă între 10 şi 15 milioane de euro. Decizia finală va fi luată miercuri 19 decembrie.
„Din cele 381 de posturi care ar putea fi desfiinţate, 237 vor fi şi efectiv dacă sindicatul nu acceptă diminuarea fondului salarial. Asta pentru că restul de 144 sunt deja vacante, fie pentru că unii au ales să demisioneze şi să se ducă la mai bine, fie că au reuşit să se pensioneze anticipat cu 12 salarii compensatorii”, spune Borza pentru ECONOMICA.NET.
Potrivit acestuia, sindicatul este nevoit să accepte că trebuie să mai piardă din privilegii având în vedere situaţia dificilă a societăţii. Chiar şi sprijinul pe care Hidrosind l-a cerut la „eminenţa cenuşie” a sindicaliştilor Liviu Luca a fost în zadar. Referindu-se la Luca, Borza spune că a avut „vreo două întâlniri” cu acesta în care nu a fost deloc impresionat de argumentele sau celebritatea sindicalistului şi l-a caracterizat scurt: „orice cal devine gloabă”.
Toate ajustările pe care administratorul judiciar le-a făcut în acest an, aici numărându-se anularea sau ajustarea contractelor cu băieţii deştepţi, contractele de achiziţii şi concedierile sau diminuările salariale pun bazele pentru un profit de 100 de milioane de euro la anul. Anul acesta, Hidroelectrica va înregistra o pierdere de 70 de milioane de euro, în principal din pricina încărcării exagerate a bugetului de cheltuieli dar şi a vânzărilor mici cauzate de secetă.
Angajaţii Hidroelectrica sunt foarte bine plătiţi. Potrivit raportului EuroInsol referitor la cauzele insolvenţei Hidroelectrica, ei beneficiază de un contract de muncă generos, şi au gratuităţi la foarte multe alte lucruri. Au o muţime de sporuri şi prime, curent gratuit şi prime uriaşe de relocare. În cazuri particulare, un şofer poate primi şi 10.000 de lei pe lună.
Pe larg, despre şansa de-a fi salariat Hidroelectrica aici