Şeful Hidroelectrica va fi înlocuit din funcţie de un fost director din grupul CEZ România

Directorul general al Hidroelectrica, Dragoş Zachia, va fi înlocuit din funcţie, poziţia sa urmând să fie preluată de un fost director din grupul CEZ România, Gheorghe Ştefan, au declarat pentru MEDIAFAX surse din compania de stat.
Economica.net - mie, 06 iun. 2012, 10:55
Şeful Hidroelectrica va fi înlocuit din funcţie de un fost director din grupul CEZ România

„Astăzi (miercuri – n.r.) este programată o şedinţă a Consiliului de Administraţie în care probabil va fi anunţată schimbarea lui Zachia”, au declarat sursele.

Zachia a preluat conducerea companiei în noiembrie 2010, de pe poziţia de director de exploatare în Hidroelectrica.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de electricitate aflat în portofoliul statului, fiind controlat de Ministerul Economiei.

Grupul ceh CEZ este prezent pe piaţa electricităţii din România din 2005 şi are operaţiuni de producţie, distribuţie şi furnizare a electricităţii.

Te-ar mai putea interesa și
Oficialii Leapmotor avertizează că stabilirea unor prețuri minime pentru mașinile din China va afecta oferta și prețurile din Europa
Oficialii Leapmotor avertizează că stabilirea unor prețuri minime pentru mașinile din China va afecta oferta și prețurile ...
Compania auto din China Leapmotor, partener al grupului Stellantis, consideră că stabilirea unor prețuri minime va afecta sosirea în Europa a unor mașini cu prețuri reduse, în special în zona......
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat din Germania critică reînarmarea Europei și cere reluarea dialogului cu Rusia
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat din Germania critică reînarmarea Europei și cere reluarea dialogului ...
Un grup de politicieni din Partidul Social-Democrat (SPD) german, formaţiune membră a coaliţiei de guvernare conduse de ...
FMI prognozează că economia Serbiei va crește cu 3% în 2025 și cu 4% în 2026
FMI prognozează că economia Serbiei va crește cu 3% în 2025 și cu 4% în 2026
Fondul Monetar Internaţional şi Serbia au ajuns la un acord tehnic privind prima revizuire a acordului pe 36 de luni, pentru ...
Vietnamul va înființa un centru financiar internațional, care va atrage fluxuri masive de capital. Planurile includ liberalizarea cursului de schimb și dezvoltarea pieţei de capital
Vietnamul va înființa un centru financiar internațional, care va atrage fluxuri masive de capital. Planurile includ liberalizarea ...
Vietnamul înregistrează progrese cu planurile de înfiinţare a unui centru financiar internaţional, care va spori rolul ...