Şeful Intel: Decizia privind noua fabrică de cipuri – până la finalul anului, nu este sigur că va fi în Italia

Şeful grupului american Intel Corp, Pat Gelsinger, a declarat vineri pentru publicaţia Corriere della Sera că Italia este doar una dintre cele câteva ţări luate în considerare pentru noua uzină de cipuri, iar o decizie ar urma să fie anunţată până la finalul anului, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 20 ian. 2023, 12:23
Şeful Intel: Decizia privind noua fabrică de cipuri - până la finalul anului, nu este sigur că va fi în Italia

Recent, Intel anunţase că intenţionează să investească până la 80 de miliarde de euro în Europa în următorul deceniu, pentru a creşte capacităţile de producţie de cipuri ale regiunii.

La conferinţa sa de la finalul anului, premierul italian Giorgia Meloni declara că va considera o investiţie a Intel în Italia ca fiind de importanţă strategică şi va programa o întâlnire cu reprezentanţii firmei, pentru a explora modalităţi de a facilita investiţia.

Miercuri, ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti, dădea asigurări că Guvernul de la Roma este decis să asigure o investiţie a Intel în Italia.

„Din păcate, sau din fericire, am avut o schimbare de guvern: lucrurile s-au schimbat pe plan mondial în privinţa costurilor, dar încă suntem hotărâţi să obţinem investiţia”, declara Giancarlo Giorgetti.

Creşterea traficului de internet în perioada pandemiei a sporit cererea pentru cipuri de memorie, servere şi calculatoare personale, deoarece mai mulţi oameni au lucrat de acasă. Consumatorii au achiziţionat masiv produse electronice de consum, ceea ce a provocat un deficit de semiconductori pe plan global.

Pentru a majora capacitatea de producţie a semiconductorilor în Europa, Comisia Europeană a anunţat investiţii suplimentare publice şi private de 15 miliarde de euro până în 2030, pe lângă investiţiile publice de 30 miliarde de euro planificate deja din programele UE şi bugetele naţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Guvernul de la Atena se așteaptă ca turismul să aducă anul viitor Greciei venituri de peste 20 de miliarde de euro
Veniturile Greciei din turism ar urma să depăşească 20 miliarde de euro anul acesta, iar primele semne pentru anul viitor sunt pozitive, a declarat marţi ministrul elen al Turismului, Olga......
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia dorește să încheie un acord de demarcație maritimă cu noile autorități din Siria
Turcia îşi propune să încheie un acord de demarcaţie maritimă cu Siria după ce un guvern permanent va fi format la ...
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât cu personal străin
Ministrul bulgar al Turismului, Evtim Miloshev: Deficitul de angajați din stațiunile de iarnă nu poate fi acoperit decât ...
Rezolvarea deficitului de angajaţi în staţiunile de iarnă din Bulgaria nu va fi posibilă fără a face angajări din ...
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Fitch a coborât perspectiva de rating a Romgaz de la stabilă la negativă
Agenţia de rating Fitch a revizuit perspectiva ratingului acordat Romgaz de la stabilă la negativă şi a confirmat rating-ul ...