Şeful Lufthansa le transmite producătorilor auto ”să ia mâna de pe combustibilii sintetici”
Directorul general al Deutsche Lufthansa AG, Carsten Spohr, a subliniat că aşa-numiţii combustibili sustenabili pentru aviaţie oferă singura traiectorie funcţională pentru decarbonizarea călătoriilor cu avionul, chiar dacă oferta de combustibili sintetici este limitată.
„În condiţiile în care nu se întrevede o tehnologie care să poată înlocui carburanţii, avem nevoie cu adevărat de toată cantitatea de combustibili sustenabili pentru aviaţie existentă la nivel mondial”, a spus Carsten Spohr. „Poate că Oliver va obţine anumite cantităţi pentru ale sale 911, dar noi avem cu adevărat nevoie de volume mari”, a adăugat Spohr, făcând referire la solicitările directorului general al constructorului de automobile sport Porsche AG, Oliver Blume, de a obţine excepţii de la interdicţia referitoare la vânzarea de noi automobile echipate cu motoare cu ardere internă.
Sectorul auto din Germania, care asigură locuri de muncă pentru 800.000 de muncitori din cea mai mare economie a Europei, a făcut lobby cu succes pentru ca aşa-numiţii combustibili sintetici să fie exceptaţi de la planificata interdicţie vizând vânzarea de noi automobile echipate cu motoare cu ardere internă în Uniunea Europeană începând din 2035. Graţie lobby-ului german, interdicţia nu se va aplica autoturismelor ce vor folosi combustibili sintetici.
Însă, aceiaşi combustibili sintetici sunt văzuţi de directorii de companii aeriene, cum este şi Carsten Spohr, drept singura modalitate viabilă pentru a decarboniza călătoriile cu avionul. În timp ce vehiculele pe baterie rulează deja pe şosele, tehnologia nu va ajunge în viitorul apropiat la nivelul la care să permită funcţionarea avioanelor de pasageri şi marfă pe bază de baterii.