Şeful Lukoil: Sancţiunile impuse Rusiei afectează producătorii locali de ţiţei
Lukoil, cel mai mare producător independent de petrol din Rusia, a fost afectat de sancţiunile impuse anul trecut de SUA şi nu de sancţiunile europene. Măsurile adoptate de SUA interzic furnizarea, exportul sau reexportul bunurilor, serviciilor şi tehnologiei către Lukoil şi alte firme energetice ruseşti.
‘Accesul la pieţele de capital a fost redus. Este din ce în ce mai dificil să formăm consorţii cu firmele străine pentru implementarea proiectelor geologice complexe’, a declarat şeful Lukoil.
Preşedintele Vladimir Putin şi unele companii şi-au îndreptat atenţia spre Asia, în special spre China, căutând legături comerciale, după impunerea sancţiunilor. Dar Alekperov susţine că firma sa nu este implicată în negocieri cu băncile din China.
‘Ele sunt dispuse să acorde finanţare, fie prin achiziţionarea ţiţeiului, fie prin furnizarea echipamentelor. Acestea sunt cele mai scumpe împrumuturi din lume. Nu vom accesa astfel de credite’, a afirmat directorul general al companiei ruse.
Acesta a adăugat că negociază cu Korea EximBank pentru a finanţa proiectele companiei din Uzbekistan.
‘Negocierile nu sunt uşoare, sperăm să fie adoptată o decizie şi aceste proiecte să obţină finanţare’, a declarat şeful Lukoil.
Anul acesta, Lukoil şi un consorţiu condus de grupul sud-coreean Hyundai Engineering au semnat un acord pentru construirea unei fabrici de procesare a gazelor în Uzbekistan.
Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, cu o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere din România. În prezent, Grupul Lukoil deţine rafinăria Petrotel-Lukoil şi comercializează carburanţi prin Lukoil România, care operează o reţea de 305 de staţii de distribuţie.