”Avem tot ce ne trebuie în Europa. Avem toate capacitățile tehnologice de care avem nevoie. Avem creierele necesare, ceea ce înseamnă că este vorba de ceea ce dorim să facem în Europa, de poziția pe care dorim să o atingem. Și acesta este motivul pentru care momentul este absolut istoric, cred eu, pentru că este exact ceea ce se discută între diferiții șefi de stat în timpul tuturor acestor summituri care au loc”, a spus Eric Béranger într-o conferință de presă internațională care a avut loc luni la Paris.
MBDA sprijină inițiativele de apărare ale Uniunii Europene, colaborarea NATO și cooperarea transfrontalieră. Compania a consolidat parteneriatele în întreaga Europă pentru a extinde capacitățile comune de producție. MBDA este o companie mixtă formată de trei giganți ai industriei de apărare: Airbus SE (Franța), BAE Systems Plc (Marea Britanie) și Leonardo SpA (Italia).
Directorul executiv a pus accentul în discursul său pe importanța vremurilor actuale, pe care le-a numit ”istorice”.
”Trăim momente istorice, trăim într-un moment în care alianțele din lume sunt testate, trăim într-un moment în comportamentul aliaților istorici devine din ce în ce mai impredictibil, așadar trăim vremuri istorice în care facem trecerea de la o perioadă la alta. Desigur, acest lucru are și consecințe.
Ați văzut cu toții, de la declarațiile vicepreședintelui Statelor Unite la Conferința de Securitate de la München, numărul de summituri care au avut loc în Europa. Cred că sunteți cu toții conștienți de discuțiile care au loc în jurul programului EDIP. Din punct de vedere istoric, acesta este, din nou, un moment foarte specific în care Europa ia în considerare cu adevărat să discute în mod activ despre modul în care dorește să își ia destinul în propriile mâini.
Acesta este un moment al adevărului pentru Europa și în acest moment la MBDA continuăm să facem ceea ce am făcut întotdeauna, deoarece prin definiție în ADN-ul nostru suntem un instrument pentru cooperare, precum și un furnizor al tuturor acestor capacități pentru forțele noastre armate. Astfel, am sprijinit întotdeauna diferitele inițiative europene, fie că este vorba de Fondul European de Apărare, fie că este vorba de EDIP, fie că este vorba de ASAP etc. Și astăzi există o discuție foarte importantă care se desfășoară în jurul EDIP. Practic, Europa decide să aloce mai multe resurse pentru apărare”, a subliniat Béranger.
Potrivit reprezentaților companiei, MBDA rămâne singurul grup european care oferă un portofoliu cuprinzător de capabilități suverane. Eric Béranger a explicat capacitatea MBDA de a răspunde și de a depăși creșterea producției necesară pentru a face față cererii în contextul geopolitic actual.
MBDA a luat măsuri pentru creșterea producției. În 2024, producția de rachete a crescut cu 33% față de 2023, iar până în 2025, grupul va dubla producția față de 2023. Inițiativele-cheie care determină această accelerare includ continuarea investițiilor de 2,4 miliarde euro în următorii cinci ani (2025-2029) și un program semnificativ de recrutare, cu 2.500 de noi angajați în 2024 și un obiectiv de 2.600 de angajați în 2025. Astfel, numărul total al angajaților ar urma să ajungă la 19.000 de persoane, cu 10.000 mai multe față de 2019.
CEO-ul a mai menționat că lanțul de aprovizionare al MBDA cuprinde 2.000 de companii și că pentru a putea accelera producția trebuie ca tot acest lanț de aprovizionare să fie, la rândul său capabil să accelereze și să producă mai mult. De asemenea, compania mai colaborează cu diverse startup-uri și înglobează inteligența artificială în produsele sale.
Printre inițiativele recente se numără și preluarea companiei Roxel, specializată în propulsie tactică. „Investim pentru a putea onora rapid comenzile și pentru a garanta livrări prompte în această perioadă de creștere a cererii”, a subliniat Béranger.
În ceea ce privește extinderea producției în afara Europei, CEO-ul MBDA a exclus, cel puțin pentru moment, ideea fabricării de rachete în Ucraina. „Nu am identificat un caz în care să aibă sens producția directă locală în Ucraina. Este un proces prea complex, care ar dura ani de zile pentru a putea fi implementat. Ce este cel mai eficient atunci când ai de a face cu un inamic precum cel al ucrainenilor? Ai oare timp să aștepți până când vei fi capabil să produci sau e mai eficient să iei ceva în prezent care este fabricat în altă parte?”, a explicat el.
Anunțul său vine după cel al președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a propus investiții suplimentare până la 800 de miliarde de euro în sectorul apărării, pe fondul incertitudinilor legate de angajamentele de securitate ale SUA, sub administrația Trump.
”Întrebarea este cum să folosim toate aceste resurse financiare care sunt acum dedicate și care vor fi dedicate apărării de către țările europene. Și, în special, cât de mult ar trebui să privilegiem sau să acordăm prioritate capacităților europene, deoarece, desigur, nu este deloc același lucru să cumperi pur și simplu în afara Europei și apoi să depinzi de anumiți furnizori din afara Europei sau să-ți dezvolți cu adevărat propriile capacități interne în Europa”, atrage atenția oficialul MBDA.
El a continuat discursul explicând că este foarte important să deții ”autoritatea de proiectare”, care îți permite să fii cel care concepe echipamentul, sistemul, deci să îl cunoști.
”Dacă tu ești cel care îl concepe, îl proiectează, înseamnă că nu trebuie să întrebi pe nimeni despre cum funcționează, dacă îl poți adapta într-un fel sau altul. Nu trebuie să ceri nimănui în afara ta aprobarea de a o folosi în anumite condiții sau de a o adapta. Aceasta este, de exemplu, ceea ce a permis MBDA, nu numai MBDA, ci și forțelor armate, adaptarea în doar câteva săptămâni a rachetelor Storm Shadow. Acest lucru nu a fost absolut deloc prevăzut, dar pentru că am avut autoritatea de proiectare în Europa, am avut cunoștințele și autoritatea de a decide cum să facem acest lucru”.