Șeful Mercedes: Nu putem produce câte mașini electrice își doresc clienții

Ola Kallenius, șeful Mercedes-Benz, a anunțat că producția de mașini electrice a companiei germane pentru următoarele luni este deja epuizată.
Robert Stan - mar, 10 mai 2022, 22:06
Șeful Mercedes: Nu putem produce câte mașini electrice își doresc clienții

În cadrul conferinței „Future of the Car 2022”, organizată de Financial Times, Ola Kallenius, directorul general al Mercedes-Benz a declarat că penuria de componente a limitat drastic producția de mașini făcând astfel ca oferta să fie mai mică decât cererea.

În acest context, oficialul a explicat că producătorul auto premium ține cu greu pasul cu cererea de pe piața de mașini electrice admițând, ca și rivalii de la Volkswagen, că e asamblarea de vehicule pentru următoarele luni este deja „sold-out”.

„Asta este în mare măsură adevărat și pentru noi”. a menționat Kallenius răspunzând la întrebarea jurnaliștilor dacă situația Mercedes se aseamănă cu cea a Volkswagen.

Conform șefului Mercedes-Benz, răspunsul clienților la oferta familiei de mașini electrice EQ este „extraordinară”, iar producătorul face „tot ce ne stă în putință pentru a livra mașinile clienților cât mai repede”.

În Germania, timpul de așteptare pentru o mașină electrică Mercedes EQ a crescut substanțial. Pentru un model EQB livrarea este făcută cel mai devreme la patru luni de la comandă, în timp ce pentru EQC clienții trebuie să aștepte minimum șapte luni. Alte modele au timpi de așteptare chiar mai mari: EQV – 8 luni, EQA – 10 luni, smart EQ – 12 luni, iar pentru EQS nu există o perioadă clară.

La același eveniment al Financial Times, șeful Mercedes-Benz a menționat și că divizia AMG va utiliza în curând o platformă electrică dedicată, alta decât cea prezentă pe actualul Mercedes-AMG EQC.

„Acum suntem în plină dezvoltare a unei arhitecturi electrice complet dedicate pentru AMG. De la zero”, a declarat Kallenius adăugând și că noua platformă va ajunge pe piață „cândva spre sfârșitul anului 2025”.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară a Ucrainei
Rusia acuză NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea militară ...
Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să......
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
Chinezii de la CATL au creat un șasiu EV care rezistă la un impact frontal de 120 km/h
CATL din China, cel mai mare producător de baterii pentru vehicule electrice din lume, a lansat marți un nou șasiu EV ...
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru populație și firme
Poliția a ieșit masiv pe străzi. Zeci de mii de agenți sunt în misiune în fiecare zi de Sărbători. Recomandări pentru ...
Aproape 23.000 de lucători ai Ministerului de Interne sunt pe străzi în fiecare zi de Sărbători. Autoritățile anunță ...
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
DGAF a confiscat 2,39 kg de aur cu o valoare de peste 745.000 de lei
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au confiscat 2,39 kilograme de aur, cu o valoare de piaţă estimată ...