Şeful Metrorex: Magistrala 5 va fi inaugurată la jumătatea anului 2018. Lucrările la Magistrala 6 încep la finele acestui an

Economica.net
17 05. 2017
metrou_12439400

‘Pentru Magistrala 5 de metrou avem structura de rezistenţă realizată în procent de 91 – 92%, finisajele în procent de 32=35%, dar sunt staţii unde avem un procent de realizare de 70-80%, cum ar fi staţia Orizont, Favorit şi Drumul Taberei 34. Noi ne-am propus ca, la finele semestrului I al anului 2018, să punem în funcţiune cu călători Magistrala 5, cu trenurile din flota actuală’, a spus Aldea.

În ceea ce priveşte Magistrala 6 de metrou către Aeroportul Henri Coandă, directorul general al Metrorex a precizat că lucrările ar putea demara până la sfârşitul acestui an.

‘Magistrala 6 către aeroport se va realiza într-un termen de 48 de luni de la începerea lucrărilor, aşa cum scrie în studiul de fezabilitate. Termenul este stabilit de către specialişti şi consultanţi. Ne propunem ca, până la sfârşitul acestui an, să începem lucrările la Magistrala 6’, a afirmat Marin Aldea.

Pe de altă parte, în privinţa modernizării sistemului de transport pe Magistrala II de metrou, şeful Metrorex a subliniat faptul că, la momentul actual, există discuţii cu reprezentanţii consultantului.

‘În cursul zilei de astăzi (miercuri, 17 mai 2017, n.r.) avem o întâlnire cu consultantul Jaspers pe tema modernizării sistemului de transport la Magistrala II. Vom stabili cu ei anumite etape cu privire la managementul traficului’, a susţinut Aldea.