Şeful Metrorex: Proiectul de 1,3 miliarde de euro al Metroului spre Otopeni include şi 12 trenuri noi

Valoarea de 1,3 miliarde de euro a metroului către Aeroportul Otopeni, prevăzută în proiectul de Hotărâre de Guvern, include şi achiziţia a 12 trenuri noi, a declarat duminică Marin Aldea, directorul general al Metrorex.
Economica.net - D, 02 oct. 2016, 11:05
Şeful Metrorex: Proiectul de 1,3 miliarde de euro al Metroului spre Otopeni include şi 12 trenuri noi

Licitaţia pentru lucrările de structură la Magistrala 6, 1 Mai-Aeroportul Otopeni, ar putea fi lansată până la finele anului, a mai spus oficialul Metrorex.

„Ne propunem ca până la sfârşitul anului să demarăm procedura de licitaţie pentru lucrările de structură. Analiza (ofertelor -n.r.) ar dura cam şase-nouă luni. Vom începe lucrările în a doua parte a anului 2017″, estimează Marin Aldea.

Acesta mai spune că pentru proiectul Magistralei 6 vor fi scoase la licitaţie trei pachete mari.

„Primul pachet pe care îl vom licita este pachetul de structură, împărţit în două loturi, de la 1 Mai pănă la staţia Tokyo, şi altul de la Tokyo până la Aeroportul Otopeni. Următorul mare pachet este cel de arhitectură, instalaţii, finisaje şi al treilea pachet este de automatizare, semnalizare trafic şi trenuri. Valoarea din momentul actual, din proiectul de Hotărâre de Guvern şi cel de revizuire a studiilor de fezabilitate, este de 1,3 miliarde de euro, care include şi 12 trenuri”, precizează directorul general al companiei.

Joi, Magistrala 6 de metrou a trecut  de o nouă etapă, după ce consilierii generali ai municipiului Bucureşti au votat Planul de Urbanism Zonal (PUZ) pentru linia de metrou.

Şi Ministerul Transporturilor a lansat recent în dezbatere publică Proiectul de HOTĂRÂRE de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1030/2009 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni” şi aprobarea declanşării procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai – Otopeni).

Magistrala 6 de metrou va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii, cu următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Bratianu, Aeroport Otopeni.

Valoarea totală a investiţiei este de 5,9 miliarde de lei, cu TVA inclus (circa 1,3 miliarde de euro) iar termenul oficial anunţat pentru finalizarea lucrărilor este 2021.

Pentru pregătirea şi implementarea proiectului a fost semnat un acord de împrumut (martie 2010), între Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională (JICA), în valoare de 41,87 miliarde Yeni (circa 320 de milioane de euro). Valoarea împrumutului asigură finanţarea serviciilor de consultanţă, proiectare, supervizare lucrări şi parţial valoarea lucrărilor pentru execuţia structurii de rezistenţă (33%).

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, şi directorul general al Metrorex, Marin Aldea, au participat duminică la „Ziua Porţilor Deschise la Staţia de Metrou Laminorului”.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunțat șase țări că le crește taxele vamale pentru produsele exportate în SUA. Printre acestea se numără și Republica Moldova
Trump a anunțat șase țări că le crește taxele vamale pentru produsele exportate în SUA. Printre acestea se numără ...
Preşedintele american Donald Trump a trimis miercuri o nouă serie de scrisori către şase ţări, printre care Republica Moldova, pentru a anunţa tarifele vamale suplimentare ce ar urma să se......
Șeful Lavazza consideră că vârful prețurilor de vânzare la cafea a trecut, deși piața încă rămâne nervoasă. Giuseppe Lavazza cere amânarea directivei UE privind defrișările
Șeful Lavazza consideră că vârful prețurilor de vânzare la cafea a trecut, deși piața încă rămâne nervoasă. ...
Preţurile de vânzare cu amănuntul ale cafelei au depăşit vârful, dar rămân vulnerabile la riscurile create de tarifele ...
Municipiul Giurgiu va avea a doua șosea de centură. Lucrarea urmează să fie realizată cu fonduri europene și va costa 83 de milioane de euro
Municipiul Giurgiu va avea a doua șosea de centură. Lucrarea urmează să fie realizată cu fonduri europene și va costa ...
Cea de-a doua şosea de centură a municipiului Giurgiu, în lungime de aproximativ 12 kilometri, va trece prin trei localităţi ...
Un contract între companiile de stat Bulgargaz și Botas din Turcia, anchetat de procurorii Parchetului din Sofia. Investigația a ajuns și la fostul ministru bulgar al Energiei, Rosen Hrisov
Un contract între companiile de stat Bulgargaz și Botas din Turcia, anchetat de procurorii Parchetului din Sofia. Investigația ...
Procuratura din Sofia a anunţat miercuri că a demarat o investigaţie asupra unui contract de furnizare de gaze naturale, ...