Şeful Omniasig: Un cutremur major e inevitabil
“Numărul poliţelor de asigurare împotriva dezstrelor a crescut în ultimii ani însă know-how pe partea de administrare a daunelor din catastrofe naturale din păcate nu prea există la momentul de faţă în România”, spune, într-un amplu interviu pentru Capital, Mihail Tecău, şeful Omniasig, cea mai mare companie de asigurări din România după primele şase luni ale lui 2012.
Potrivit acestuia, un cutremur major va avea loc în România mai devreme sau mai târziu, situaţie în care unele companiii de asigurare ar putea fi prinse descoperite. “Mai devreme sau mai târziu o catastrofă va avea loc. Nu vom putea evita acest lucru. Riscul există la momentul de faţă, este aproape de noi şi sper să poată fi administrat .”, a spus Tecău.
Pagubele s-ar ridica la nivelul a miliarde de euro, bani pe care societăţile de asigurare din România nu îi deţin în propriile vistierii. În aceste condiţii,nivelul primelor pe care fiecare companie în parte îl cedează în reasigurare este extrem de important. Totuşi, în România există societăţi de asigurare care apelează foarte puţin la această formă de protecţie