Şeful OMV consideră Rusia şi Orientul Mijlociu drept regiunile prioritare
‘Există două zone din lume care au depozite cu costuri reduse, Orientul Mijlociu şi Rusia. Noi ne îndreptăm spre ambele regiuni, de acea zbor atât de des la Abu Dhabi, Iran şi Rusia’, a declarat Seele pentru ediţia de vineri a cotidianului austriac ‘Standard’.
În ceea ce priveşte o posibilă intrare a OMV într-un câmp de gaze din Siberia, aceasta ar necesita o investiţie de două miliarde de euro. ‘Tot ceea ce am discutat până acum cu partenerii noştri ruşi, arată pentru noi foarte atractiv din punct de vedere economic’, a declarat CEO-ul OMV. Spre deosebire de producţia în Norvegia, costurile din Rusia sunt de 10 ori mai mici iar deprecierea rublei ruseşti este şi ea de ajutor. Proiectele pe care OMV le are în curs de desfăşurare din Norvegia Rainer Seele vrea să le continue, dar subliniază că accentul noilor proiecte ‘nu se va situa neapărat în zona cu costuri ridicate care este Marea Nordului’.
Săptămâna trecută, grupul OMV a avertizat că în trimestrul al treilea va înregistra costuri speciale de aproximativ un miliard de euro care reflectă ‘pagubele’ produse valorii zăcămintelor sale petroliere şi echipamentelor, în urma declinului preţului ţiţeiului. OMV a precizat că rezultatele sale financiare pe trimestrul al treilea urmează a fi date publicităţii în data de 5 noiembrie.
Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%. Ministerul Economiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, Marketing, Gaze Naturale şi Energie.