Şeful OMV: SUA nu ar trebui să-şi ameninţe prietenii în cazul Nord Stream 2
„Acest proiect este de mare importanţă pentru securitatea aprovizionării pieţei europene de gaze, prin urmare este responsabilitatea Europei să decidă. Avem o prietenie transatlantică profundă cu SUA, de decenii. Şi prietenii nu ar trebui să se ameninţe unii pe alţii”, a declarat şeful OMV, conform Agerpres.
Secretarul american de stat Antony Blinken a făcut apel la „toate entităţile implicate” în proiectul controversat al gazoductului Nord Stream 2 să se retragă „imediat”, pentru că în caz contrar riscă sancţiuni din partea SUA. Şeful diplomaţiei americane a dat asigurări într-un comunicat că administraţia lui Joe Biden este „hotărâtă să respecte” legea adoptată în 2019 şi prelungită în 2020 de Congresul american şi care prevede sancţiuni.
„Nord Stream 2 este un proiect nepotrivit – pentru Germania, pentru Ucraina şi pentru aliaţii şi partenerii noştri din Europa Centrală şi de Est”, a declarat Blinken, reiterând opoziţia veche a Washingtonului faţă de acest gazoduct de 1.200 de kilometri de conducte submarine. El spune că este „un proiect geopolitic rus care urmăreşte să divizeze Europa şi să slăbească securitatea energetică europeană”.
Aproape 20 de firme, în special companii de asigurări, au abandonat recent proiectul, din cauza temerilor privind sancţiunile Statelor Unite.
Şeful OMV a declarat că speră că proiectul de 9,5 miliarde de euro va fi finalizat. Gazoductul Nord Stream 2 este finanţat jumătate de Gazprom şi jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall, Engie, Uniper şi Shell). Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1 până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania prin Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.
Statele din Europa Centrală şi de Est susţin că proiectul va spori dependenţa Europei de gazele ruseşti şi ar putea fi folosit ca instrument politic de Moscova. Ministrul lituanian de Externe a declarat luna trecută că proiectul ar trebui oprit până la alegerile parlamentare din Rusia, din septembrie, pentru a pune presiune asupra Moscovei pentru reforme democratice şi ca un compromis între sprijinitorii şi criticii proiectului din Europa.
„În Europa avem reguli de joc clare, pe bază de consens. Temerile unor state mai mici trebuie prin urmare luate în calcul”, a spus Seele. Acesta a adăugat: „Ca ţară de legătură pentru Nord Stream 2, Germania are o poziţie clară. Trebuie realizat dialogul politic şi trebuie făcută munca de convingere”.