Şeful OPEC: Reducerea producţiei, singura opţiune viabilă pentru stabilizarea pieţei

Piaţa ţiţeiului se reechilibrează într-un ritm rapid şi reducerea producţiei reprezintă 'singura opţiune viabilă' pentru redobândirea stabilităţii pieţei, a afirmat, luni, secretarul general al Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), Mohammad Barkindo, la o conferinţă pe teme energetice organizată la Abu Dhabi, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 13 nov. 2017, 12:06
Şeful OPEC: Reducerea producţiei, singura opţiune viabilă pentru stabilizarea pieţei

Acesta a adăugat că luni OPEC va majora în raportul său lunar estimarea privind creşterea cererii de ţiţei la peste 1,5 milioane de barili pe zi pentru 2017 şi 2018, în condiţiile în care numai anul acesta stocurile au scăzut cu mai mult de 180 de milioane de barili.

Producătorii de ţiţei din afara Organizaţiei Statelor Exportatoare de Petrol au decis recent să se alăture OPEC, prelungind până în martie 2018 perioada de reducere a producţiei de ţiţei. În luna decembrie 2016, ţările membre OPEC şi alte 11 state producătoare din afara cartelului au acceptat să-şi reducă producţia combinată cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd) până în martie 2018.

Reducerea producţiei de petrol a OPEC a permis preţului la petrol să revină peste pragul de 50 de dolari per baril. Cotaţia barilului de petrol Brent a depăşit luna aceasta 62 de dolari, la bursa ICE Futures din Londra, cel mai ridicat nivel din iulie 2015.

În 30 noiembrie va avea loc la Viena o reuniune OPEC unde se va analiza situaţia de pe piaţa ţiţeiului şi posibila extindere a acordului. Până acum Rusia, Arabia Saudită şi Irakul au indicat că sunt deschise la extinderea perioadei de reducere a producţiei de ţiţei.

‘Vedem indicii clare că piaţa se reechilibrează într-un ritm accelerat şi revine stabilitatea. Sunt sigur că, dacă nu ne-am fi mobilizat, adoptând acţiune comune ca răspuns la criză, industria ar fi fost într-o situaţie mult mai rea decât este astăzi’, a declarat secretarul general al OPEC.

Te-ar mai putea interesa și
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
INFOGRAFIC Creștere spectaculoasă pentru afacerea cu covrigi Luca în 2024
Lanțul de covrigării Luca a depășit în 2023 pragul de 500 de milioane de lei cifră de afaceri. Business-ul a continuat să crească și în 2024, astfel că firma care deține Luca a avut o......
Boeing a reînceput să livreze avioane către clienți chinezi
Boeing a reînceput să livreze avioane către clienți chinezi
Boeing a livrat sâmbătă un nou avion 787-9 Dreamliner, companiei chineze Juneyao Airlines, potrivit publicaţiei chineze ...
Israelienii au vizat două depozite de combustibil din Teheran
Israelienii au vizat două depozite de combustibil din Teheran
Atacurile israeliene au vizat două depozite de combustibil din Teheran, a anunțat duminică dimineața Ministerul iranian ...
FOTO Imagini înfiorătoare din supermarketuri. Ce au găsit inspectorii sanitar veterinari în magazinele din București
FOTO Imagini înfiorătoare din supermarketuri. Ce au găsit inspectorii sanitar veterinari în magazinele din București
Inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au defsășurat o acțiune ...