Şeful Oracle, numit preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea

Economica.net
14 02. 2012

Totodată, ceilalţi membri ai Comitetului Reprezentanţilor au numit şi un membru interimar, în persoana lui Julian Healy, acesta urmând să ocupe poziţia rămasă vancată după demisia lui Drăgoi, potrivit unui comunicat al Fondului Proprietatea transmis, marţi, Bursei de Valori Bucureşti.

Până la transmiterea acestei ştiri, Franklin Templeton, administratorul FP, nu a răspuns solicitării MEDIAFAX cu privire la furnizarea altor informaţii despre noul membru şi nici ce acţionari îl susţin.

Drăgoi a demisionat săptămâna trecută din funcţia de preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor de la Fondul Proprietatea (FP), după ce a fost nominalizat în funcţia de ministru al Finanţelor Publice.

Potrivit Actului Constitutiv al Fondului, în cazul unui loc vacant în Comitet se convoacă de urgenţă adunarea generală a acţionarilor pentru numirea unui nou membru. Pentru perioada de până la decizia acţionarilor, ceilalţi membri ai Comitetului vor desemna un membru interimar, potrivit unui comunicat al FP transmis joi Bursei.

Comitetul Reprezentanţilor este format din patru membri şi un preşedinte. Ceilalţi trei membri ai Comitetului sunt reprezentanţi ai statului, respectiv Cristian Buşu, fost consilier al lui Emil Boc şi fost director economic al Fondului, Doru-Petru Dudaş, director general în cadrul Mi­nisterului de Finanţe, şi Simion Dorin Rusu, consilier personal al fostului ministrului al Economiei Adriean Videanu.

Principala atribuţie a Comitetul reprezentanţilor este să supravegheze administratorul fondului, să convoace AGA, să aprobe bugetul de venituri şi cheltuieli, să monitorizeze investiţiile şi tranzacţiile majore din portofoliu şi să verifice atingerea ţintelor de randament. De asemenea, cei cinci pot recomanda acţionarilor încetarea contractului de administrare cu Templeton dacă consideră măsura în avantajul acţionarilor.

Acţiunile Fondului Proprietatea au încheiat şedinţa bursieră de marţi în creştere cu 0,1%, la 0,5265 lei. La această cotaţie, capitalizarea Fondului este de 7,25 miliarde lei (1,6 miliarde de euro).