Şeful Pepco, Andy Bond, demisionează din motive de sănătate

Directorul general al grupului Pepco, Andy Bond, va demisiona din motive de sănătate la finalul lunii martie, la mai puţin de un an de când a condus listarea la Bursa de la Varşovia, cu o evaluare de cinci miliarde de euro (5,7 miliarde de dolari), transmit Reuters şi site-ul rte.ie.
AGERPRES - mie, 05 ian. 2022, 12:03
Şeful Pepco, Andy Bond, demisionează din motive de sănătate

Pepco Group, care deţine mărcile PEPCO, Poundland şi Dealz, a anunţat miercuri că l-a numit pe Trevor Masters, în prezent director general administrativ, să preia funcţia de director interimar din 31 martie.

Board-ul va începe imediat procesul de căutare cu sprijin extern şi va evalua candidaţii interni şi externi pentru funcţia de director general.

În cei zece ani la Pepco, din care şapte ca director general, Bond, în vârstă de 56 ani, a reuşit să crească afacerea de la 200 de magazine într-o singură ţară la peste 3.500 în 19 ţări.

El va rămâne consilier al Board-ului Pepco până la finalul anului financiar.

În decembrie, grupul de distribuţie Pepco a raportat o creştere de 46% a profitului operaţional în exerciţiul 2020-2021, ca urmare a deschiderii de noi magazine şi relaxării restricţiilor impuse în contextul pandemiei.

Grupul a precizat că profitul său EBITDA a urcat la 647 milioane de euro în exerciţiul încheiat la 30 septembrie 2021, în linie cu intervalul 640-655 milioane de euro prognozat anterior. De asemenea, veniturile au crescut cu 19,4%, la un curs de schimb constant, până la 4,12 miliarde de euro.

Pepco a mai informat că în ultimul exerciţiu a deschis 483 de magazine, inclusiv primele magazine marca PEPCO în Austria, Serbia şi Ungaria, ceea ce a dus numărul său total de magazine la 3.504. Grupul susţine că are un program solid vizând deschiderea de noi magazine în 2021-2022 şi ulterior.

„Rezultatele iniţiale foarte încurajatoare ale acestor magazine PEPCO de pe pieţele din Europa Occidentală ne dau încredere că întreaga Europă este o piaţă accesibilă pentru noi, iar planurile noastre de a deschide magazine şi în Germania sunt în derulare pentru prima jumătate a lui 2022. Graţie noilor magazine suntem încrezători că vom putea înfiinţa cel puţin 13.000 de noi locuri de muncă în următorii trei ani”, declara luna trecută Andy Bond.

Grupul Pepco a adăugat însă că se confruntă cu inflaţia preţurilor la materii prime, cu creşterea costurilor cu transportul, precum şi cu perturbările de-a lungul lanţurilor de aprovizionare, dar are o strategie clară pentru a contracara impactul acestor evoluţii negative. De asemenea, Pepco monitorizează evoluţia variantei Omicron a coronavirusului în Europa, care a condus la reintroducerea unor restricţii în anumite ţări unde operează grupul.

Grupul Pepco, unul dintre lanţurile de magazine cu cea mai puternică expansiune în Europa de Est, este prezent şi în România, unde comercializează îmbrăcăminte, articole pentru casă etc.

Te-ar mai putea interesa și
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. Cea mai mare comandă – 5.800 de lei
Sezamo: Valoarea coșului mediu din magazinul online a crescut de acest Crăciun cu 15% față de o săptămână obișnuită. ...
Supermarketul online Sezamo a vândut în intervalul 21-26 decembrie cu 15% în plus per coș față de săptămâna anterioară, clienții adăugând la comandă 2-3 articole suplimentare în plus.......
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru din 2024
Portugalia: Preţurile locuinţelor au înregistrat cea mai mare creştere din ultimii aproape doi ani, în al treilea trimestru ...
Preţurile bunurilor imobiliare în Portugalia au înregistrat în trimestrul trei din 2024 cea mai mare creştere din ultimii ...
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Audi a demarat producția de mașini electrice la noua sa uzină din China
Uzina Audi FAW NEV Company, deținută de Audi și partenerul său chinez FAW, a început producția de modele Audi complet ...
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% ...