Şeful Pepco Group a demisionat

Pepco Group, care deţine mărcile Pepco, Poundland şi Dealz, a anunţat marţi că directorul general Trevor Masters va demisiona din funcţie cu efect imediat, fără a oferi un motiv pentru această decizie, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 12 sept. 2023, 14:49
Şeful Pepco Group a demisionat

Andy Bond, preşedintele Consiliului de Administraţie, va prelua rolul de preşedinte executiv şi va coordona compania până la numirea unui nou director general, scrie Agerpres.

De asemenea, compania şi-a redus previziunile privind profitul anual înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA), care ar urma să fie mai scăzut decât a anticipat anterior, dar încă în linie cu estimările analiştilor.

Modificarea vine în urma unui nivel sub aşteptări al vânzărilor, dar compania a dat asigurări că-şi va îndeplini obiectivul anual de a deschide 550 de noi magazine. În anul financiar 2021-2022 a deschis 516 magazine, ajungând în prezent la 3.961. Grupul vrea ca pe termen lung să ajungă la 20.000 de magazine.

Masters, fost director al retailerului britanic Tesco, s-a alăturat Pepco în 2019, iar în martie 2022 a fost numit director general interimar şi după o lună a fost promovat într-o funcţie permanentă.

La Bursa de la Varşovia, acţiunile Pepco Group au scăzut marţi dimineaţa cu 4%, iar anul acesta s-a înregistrat un declin de peste 25%.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...