Şeful Piraeus Bank cere băncilor greceşti să facă mai multe pentru reducerea creditelor neperformante
Potrivit celor mai recente cifre, băncile greceşti au cea mai ridicată pondere a creditelor neperformante din zona euro, 44,8% din totalul creditelor, mult mai mare decât în Italia unde ponderea creditelor neperformante este de 9,7%.
Christos Megalou a declarat că s-au înregistrat „progrese semnificative” în acest domeniu, dar cu toate acestea a adăugat că va dori să vadă şi mai multe progrese în reducerea ponderii creditelor neperformante.
„Cele patru bănci sistemice au convenit între ele să reducă creditele neperformante cu 50 de miliarde de euro până în 2021. 50 de miliarde de euro reprezintă aproape 28% din PIB-ul Greciei. Este un procent semnificativ. Mi-aş dori să văd că acest lucru se întâmplă şi aş fi foarte fericit dacă vom atinge aceste ţinte pe care ni le-am propus”, a spus Christos Megalou.
În cazul Piraeus Bank, obiectivul este reducerea creditelor neperformante cu 15 miliarde euro până în 2021. Aceasta după ce banca elenă, prezentă şi în România, şi-a redus deja creditele neperformante cu cinci miliarde euro până în 2018.
„Cu cât ai mai multe arme în arsenalul tău pentru a rezolva această problemă, cu atât mai bine”, a spus Megalou referindu-se la posibilele noi iniţiative din partea Băncii Centrale a Greciei şi a Ministerului de Finanţe pentru a ajuta băncile să îşi reducă ponderea creditelor neperformante.
Comisia Europeană estimează că Grecia va înregistra o creştere economică de 2,2% în acest an şi un avans de 2,3% în 2020. Modul cum va evolua economia Greciei în lunile următoare va fi crucial pentru sprijinirea sau împiedicarea planurilor băncilor de a-şi reduce creditele neperformante.
Christos Megalou a mai spus că există un interes puternic din partea fondurilor internaţionale pentru cumpărarea de credite neperformante greceşti. „Am avut situaţii în care fondurile concurau între ele iar în cursul procedurilor de due diligence au plătit sume semnificative de bani pentru a putea face oferte pentru aceste active. Suntem foarte fericiţi de nivelul competiţiei şi de activitatea pe care o vedem pe piaţa de NPL”, a spus Christos Megalou.
În luna iulie 2018, Piraeus Bank a finalizat procesul de vânzare a subsidiarei din România către J.C. Flowers & Co., în urma primirii avizului favorabil din partea Băncii Naţionale a României.