Şeful Porsche va fi numit CEO al Volkswagen – surse

Economica.net
25 09. 2015
vw_chef_mueller_porsche_winterkorn_abgasskandal_78678400

Mueller, cu o experienţă de patru decenii în cadrul grupului, are sprijinul familiei Porsche care controlează VW, precum şi al liderilor sindicali, au spus sursele.

În cadrul reorganizării, Winfried Vahland ar putea prelua conducerea diviziei VW din Statele Unite, de la Michael Horn, a relatat revista Auto Bild, ccitând persoane apropiate situaţiei. În prezent, Vahland conduce divizia Skoda şi anterior a răspuns de operaţiunile grupului în China.

Un purtător de cuvânt al Volkswagen a refuzat să comenteze, transmite Bloomberg.

Şeful de 62 de ani al Porsche va avea rolul să recâştige încrederea clienţilor şi autorităţilor de reglementare, după ce VW a recunoscut că s-a folosit de un software pentru a face să pară că emisiile motoarelor diesel sunt mai mici decât în realitate, în timpul testelor.

Scandalul izbucnit în Statele Unite s-a extins rapid şi a prpvocat scăderea capitalizării de piaţă a VW cu circa 20 de miliarde de euro în această săptămână, iar directorul general Martin Winterkorn a fost nevoit miercuri să îşi anunţe demisia.

Sursele au spus că între directorii care vor pleca se află directorul pentru dezvoltare de la Audi, Ulrich Hackenberg, şi omologul său de la Porsche, Wolfgang Hatz.

Hackenberg, un apropiat al lui Winterkorn, a fost responsabil anterior de dezvoltarea brandului VW, iar Hatz a condus dezvoltarea motoarelor VW.

În urma scandalului, întreaga industrie auto şi metodele folosite la testarea vehiculelor au intrat în atenţia autorităţilor de reglementare.

Asociaţia producătorilor auto europeni, ACEA, a afirmat miercuri, într-un comunicat, că nu există dovezi că este o problemă la nivelul industriei.

Comisia Europeană a cerut joi celor 28 de state membre să lanseze propriile investigaţii, Germania, Italia, Franţa şi Marea Britanie fiind printre ţările gata să facă acest lucru.

Japonia, India şi Coreea de Sud au anunţat la rândul lor deschiderea unor anchete.

Standard & Poor’s a anunţat joi că analizează reducerea ratingului pe termen lung al VW cu una sau mai multe trepte, iar Moody’s a modificat perspectiva calificativului la negativă. Fitch Rating a avertizat încă de miercuri că ar putea retrograda ratingul grupului german.