Şeful Poştei Române: Nu vorbim de disponibilizări din zona operaţională, ci exclusiv din cea a personalului TESA
„Personalul TESA din Poşta Română reprezintă 1.785 de persoane, iar 143 personal de conducere. Vreau să subliniez şi să fie foarte clar, să nu existe semne de întrebare: nu vorbim de disponibilizări din zona de operaţional, nu vorbim de disponibilizarea factorilor poştali, agenţilor poştali, diriginţilor, oficiantelor din oficiile poştale, ci vorbim exclusiv de zona aceasta a personalului din TESA”, a precizat Georgescu.
El susţine că procesul de restructurare a numărului de angajaţi din Poşta Română vine ca o componentă a planului de reformă, nefiind o măsură luată în 2021 ca urmare a unei situaţii particulare, ci face parte tocmai din procesul de reforma inclus în planul de dezvoltare al companiei prin această componentă de eficientizare a resursei umane.
„Vorbim în momentul de faţă de o analiză pe care o realizează colegii din zona administrativă atât la nivel central cât şi la nivel teritorial, la cele 8 sucursale regionale şi 42 de oficii judeţene de poştă. În urma unei prime analize am identificat faptul că urmare a proceselor de investiţii pe care le-am demarat şi implementat sau urmează să le implementăm, a modificării profilului de business al Poştei trebuie să ne eficientizăm şi din această perspectivă, iar cifra la care am ajuns în momentul de faţă este o cifră care vizează următoarele categorii punctuale: 21% din zona administraţiei centrale şi 13% din zona administraţiei de la nivel teritorial şi regional. În cifre absolute înseamnă 16% din zona personalului administrativ şi de conducere, asta presupune totodată comasarea sau desfiinţarea anumitor poziţii de conducere din cadrul companiei Posta Române, iar în cifre absolute vorbim de aproximativ 300 de oameni care sunt vizaţi de această măsură”, a explicat Georgescu.
Potrivit sursei citate, acest proces are la bază câteva elemente esenţiale, respectiv eficienţa în cadrul companiei, competenţa şi profesionalismul acestor oameni astfel încât „să se pună cu adevărat în valoare toată resursa umană din zona administrativă pentru binele companiei”.
Întrebat când va deveni operaţională disponibilizarea acestor angajaţi, şeful Poştei Române a precizat că numai după ce se parcurg toate etapele prevăzute de Codul muncii care vizează o concediere colectivă, în mod cert nu mai devreme de luna iulie.
„Procedura de disponibilizare a personalului Poştei Române poate deveni operaţională numai după ce se parcurg toate etapele prevăzute de Codul muncii care vizează o concediere colectivă. Nu vorbim de un orizont de timp mai rapid de luna iulie a anului 2021. Atunci putem să vorbim, unu, despre finalizarea analizei referitoare la numărul de posturi, comasări de posturi, eficientizare de poziţii în cadrul TESA, doi, vorbim de testarea şi evaluarea oamenilor care vor face parte de zona aceasta de plecări din Poşta Română, trei, începe dialogul cu partenerul de dialog social, sindicatul, şi patru, mergem în CA prezentăm ce a emanat ca urmare a discuţiilor interne plus sindicate, cinci, mergem mai departe cu informare către acţionarul majoritar, după care începe procedura pe Codul muncii propriu-zisă care durează aproximativ 60 de zile pentru o concediere colectivă, care înseamnă inclusiv dialog cu ANOFM. Deci este un proces care mai durează. Vreau să transmit pe această cale un mesaj clar către toţi angajaţii TESA din Poşta Română şi anume faptul că toţi oamenii care sunt serioşi, profesionişti, care au pus umărul la dezvoltarea acestei companii, inclusiv într-un an foarte complicat ca 2020 şi în anii următori au un loc sigur în Poşta Română, pentru că apreciem oamenii de valoare”, a explicat directorul general al Poştei Române.
Poşta Română a obţinut o cifră de afaceri de 1,37 miliarde de lei în 2020, iar în 2021 conducerea companiei estimează că va depăşi bariera de 1,4 miliarde de lei. În 2020, Poşta a obţinut un venit brut de 34 milioane de lei, iar către statul român a plătit 500 de milioane de lei taxe şi impozite.
Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990 şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română este deţinută de statul român, în proporţie de 93,52%, şi de Fondul Proprietatea, în proporţie de 6,48%.
Compania deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, fiind cel mai mare angajator – peste 24.000 de angajaţi, cu 5.500 de oficii poştale/ghişee/agenţii poştale, iar peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile sale şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.