Șeful PSD vorbește despre o “stare de alertă în energie”. Care ar putea fi miza
“Poate ar fi fost util să avem o stare de alertă pe energie. Eu nu am discutat nici cu domnul Rafila, nici cu premierul Nicolae Ciucă. Când eram în opoziție am comentat că suntem defazați de restul Europei. Avem o imunitate că ne-am îmbolnăvit, cred că depășim restul Europei. Știți foarte bine că sunt un susținător al vaccinării și cred că toată lumea ar trebui să se vaccineze măcar cu o doză. Mă bucur că domnul premier a împărtășit multe din propunerile PSD”, a declarat Ciolacu.
Care ar putea fi miza
Pe scurt, posibilitatea de a se institui prețuri reglementate la energie și gaze, fără prea multe consecințe juridice legate de acest lucru. Șeful PSD a vorbit în repetate rânduri despre necesitatea re-reglementării prețurilor la energie electrică și gaze naturale, după data de 1 aprilie, când expiră actualele scheme de sprijin, de plafonare a prețurilor și compensare a facturilor.
Problema re-reglementării în acest an este însă foarte complicată și se lovește de un obstacol major: majoritatea energiei și gazelor care se consumă în acest an a fost deja contractată pe piețe, la preț de piață și, de aceea, o reglementare a cantităților rămase la ce preț ar dori statul nu poate avea foarte mari efecte. Pe de altă parte, dacă reglementatorul ar intra “în contracte” și ar ajusta prețurile, acest lucru ar putea duce la procese cu companiile, deloc puține.
Însă, în cazul în care se va intra pe o stare de alertă sau de urgență în energie, apare posibilitatea anulării acestor contracte, prin lege. Astfel, ar putea fi posibil ca toate contractele încheiate pentru livrare de la o anumită dată încolo să fie anulate, producătorii rămân astfel cu cantitățile care nu mai sunt vândute pe aceste contracte și așa dispare un obstacol în calea reglementării: cantitățile de energie și gaze vor fi revândute de producători furnizorilor la un preț reglementat de stat, urmând ca și furnizorii să le vândă apoi clienților finali la preț reglementat de stat.
Citește și: