Şeful RA-APPS, Gabriel Surdu, adus la DNA

Directorul Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Gabriel Surdu, a fost adus miercuri la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat.
Economica.net - mie, 29 apr. 2015, 12:52
Şeful RA-APPS, Gabriel Surdu, adus la DNA

La sosire la DNA, Gabriel Surdu nu a făcut declaraţii presei.

Procurori DNA au efectuat miercuri percheziţii la RA-APPS, de anchetă fiind vizat directorul instituţiei, pentru suspiciuni de cumpărare de influenţă. De asemenea, au avut loc percheziţii în alte 3 locaţii din Bucureşti şi judeţul Prahova.

Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, este cercetat de DNA pentru că, în vara anului 2013, i-ar fi cerut preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău de la această dată, Cristinel Bîgiu, să îi faciliteze obţinerea unor contracte de lucrări pentru SC Construct Co Group SRL, firmă pe care o conducea prin intermediar, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

Aceleaşi surse au precizat că Bîgiu a fost de acord cu cererea lui Gabriel Surdu şi l-a sprijinit să obţină un contract de lucrări pentru firma respectivă, în comuna Ghergheasa, în schimbul intervenţiei pe lângă primarul localităţii cerând 8% din valoarea contractului.

Firma SC Construct CO Group SRL ar fi fost condusă de Gabriel Surdu printr-un intermediar.

Potrivit surselor, în data de 21 mai 2014, între Primăria Ghergheasa şi SC Construct CO Group SRL, administrată de Horaţiu Daniel Vidan Popa, a fost încheiat contractul având ca obiect proiectarea şi execuţia ‘Modernizare drumuri de interes local şi reţea publică de canalizare şi staţie de epurare în comuna Ghergheasa, judeţul Buzău’, în valoare de aproximativ 11 milioane de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză în luna august, după ce forţele ruse au organizat mai multe valuri de......
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investițiile străine directe în Bulgaria au scăzut cu peste 63% în primele nouă luni din 2024
Investiţiile străine directe (FDI) în Bulgaria au înregistrat în primele nouă luni din 2024 un flux pozitiv net de ...