Şeful Renault, Luca de Meo, va fi de la 1 ianuarie preşedintele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile

Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) l-a ales vineri pe Luca de Meo, directorul general al grupului Renault, ca preşedinte al ACEA din 2023, a informat într-un comunicat organizaţia care reprezintă interesele industriei auto europene.
AGERPRES - vin, 09 dec. 2022, 16:19
Şeful Renault, Luca de Meo, va fi de la 1 ianuarie preşedintele Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile

De la 1 ianuarie, Luca de Meo va prelua funcţia de preşedinte de la directorul general al BMW, Oliver Zipse, care a deţinut această poziţie în ultimii doi ani, scrie Agerpres.

„Aceşti ultimi ani au fost marcaţi de pandemie, de perturbările din lanţurile de aprovizionare, de războiul din Ucraina şi de criza din energie – toate acestea având un impact semnificativ asupra industriei auto. Cu toate acestea, industria auto europeană şi-a dovedit rezistenţa într-o perioadă extrem de volatilă. În acelaşi timp, suntem prudenţi faţă de supra-reglementarea sectorului auto şi cerem ca neutralitatea tehnologică să fie baza competitivităţii UE”, a declarat Zipse.

La rândul său, Luca de Meo a afirmat că într-o perspectivă viitoare, Europa trebuie să implementeze urgent politici care să sprijine deplin obiectivul decarbonizării şi să permită să facă faţă concurenţei în creştere pe plan global. „ACEA va continua să susţină un echilibru între ceea ce este bine pentru mediu, ceea ce este bine pentru economia europeană şi ceea ce este bine pentru societate”, a spus el.

Preşedintele ACEA este ales pentru un mandat de un an, cu posibilitatea reînnoirii, de către directorii generali ai companiilor membre – producătorii importanţi de automobile, vehicule comerciale, camioane şi autobuze – cu sediul în Europa.

Principalele pieţe europene sunt: Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Spania.

În sectorul auto din UE sunt 12,7 milioane de angajaţi (direct şi indirect), reprezentând 6,6% din toate locurile de muncă din blocul comunitar. De asemenea, 11,5% din locurile de muncă din industria UE – aproximativ 3,5 milioane – sunt în sectorul auto.

Te-ar mai putea interesa și
Taxele americane și incertitudinea din Europa au pus pierderi de 2,3 mld. euro în bilanțul Stellantis
Taxele americane și incertitudinea din Europa au pus pierderi de 2,3 mld. euro în bilanțul Stellantis
Grupul auto Stellantis estimează că taxele din SUA vor duce la pierderi chiar mai mari în al doilea semestru din 2025, după înregistrarea unui bilanț negativ încă din prima jumătate a anului....
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte companii generează pierderi de două miliarde de lei
Vicepremierul Dragoș Anastasiu: 266 de întreprinderi publice generează pierderi de 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
Pierderile generate la nivel naţional de 266 de întreprinderi publice se ridică la 2,5 miliarde de lei, dintre care şapte ...
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
A murit Ozzy Osbourne. Cântărețul formației Black Sabbath avea 76 de ani
Cântăreţul britanic Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat marţi familia ...
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. Interceptări
Piedone, prins pe telefonul șoferului când dădea instrucțiuni unui hotel din Sinaia cum să iasă bine la controlul ANPC. ...
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au interceptat o convorbire telefonică în care preşedintele ANPC, Cristian ...