Şeful Renault: Vânzările de automobile în 2016 vor fi peste aşteptări

Economica.net
23 03. 2016
2013_02_14t123447z_1461008596_pm1e92e11n701_rtrmadp_3_renault_earnings_64794800

‘Toată lumea este sub realitate. Cred că piaţa va fi mai puternică decât se preconizează, atât în Europa cât şi în SUA’, a declarat Ghosn în avanpremiera Salonului auto de la New York, care se va desfăşura în perioada 25 martie – 3 aprilie.

Şeful Renault a estimat că piaţa auto americană va înregistra o creştere de 2% în acest an. Aceasta în condiţiile în care mai multe companii de consultanţă au anunţat că în 2016 se aşteaptă la un număr de 17,8 milioane vehicule vândute în SUA, ceea ce ar reprezenta un nou record după vârful de 17,5 milioane stabilit în 2015.

În ceea ce priveşte Europa, Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile /ACEA/ estima la începutul anului că piaţa auto ar urma să înregistreze o creştere de 2% însă Carlos Ghosn declara încă din luna februarie că această cifră ar putea fi depăşită.

Alianţa Renault-Nissan a fost al patrulea constructor auto mondial în 2015 în condiţiile în care a vândut un număr de 8,528 milioane vehicule la nivel mondial, în creştere cu aproape un procent comparativ cu 2014. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.