Șeful Renault: Vom proiecta zece noi modele electrice și vom fabrica până la un milion de astfel de vehicule până în 2030

În cadrul evenimentului online Renault eWays ElectroPop, șefii Renault au dezvăluit noi detalii din planul de viitor al companiei. Acesta include proiectarea a zece noi modele electrice, standardizarea bateriilor și un motor electric compact foarte performant.
Robert Stan - mie, 30 iun. 2021, 16:09
Șeful Renault: Vom proiecta zece noi modele electrice și vom fabrica până la un milion de astfel de vehicule până în 2030

Șefii grupului Renault, din care face parte și Dacia, au anunțat astăzi că marca franceză își propune să aibă în 2025 cea mai puțin poluantă gamă de vehicule de pe piața europeană, cu 65% dintre vehicule electrice și electrificate. Acest procent ar urma să ajungă la 90% în 2030.

De asemenea, Renault pregătește un portofoliu de produse mai echilibrat și mai profitabil cu zece noi vehicule electrice, printre acestea numărându-se modele emblematice precum 4ever, Renault 5, care va avea „un cost mai mic cu 33% față de Zoe” și varianta de serie a modelului compact MéganE. Acesta din urmă va ajunge pe piață în 2022.

„Astăzi dăm un impuls major strategiei Renault Group privind vehiculele electrice. Prin crearea ecosistemului Renault ElectriCity în Nordul Franței și a fabricii de motoare electrice «MegaFactory» din Normandia, punem bazele competitivității noastre. Ne vom forma, vom investi, vom coopera cu actori majori în domeniul tehnologiei, precum: ST Micro-electronics, Whylot, LG Chem, Envision AESC și Verkor. Vom proiecta zece noi modele electrice și vom fabrica până la un milion de vehicule electrice până în 2030, de la modele urbane până la automobile sportive. Viitorul R5 va ilustra, cu designul său emblematic, tușa de popularitate pe care Renault dorește să o aducă vehiculelor electrice”, a declarat Luca de Meo, CEO al Renault Group.

Un milion de baterii pentru întreaga Alianță până în 2030

Bazată pe o experiență de peste zece ani în domeniul vehiculelor electrice, strategia Renault Group privind bateriile s-a orientat către standardizare în cadrul Alianței, soluție generatoare de competitivitate. Toate lansările de vehicule electrice ale Renault Group în toate segmentele vor beneficia astfel de tehnologia NMC (bazată pe Nichel, Mangan & Cobalt) și a unui format unic de baterie.

La nivelul întregii Alianțe, până în 2030 vor fi produse astfel până la un milion de vehicule electrice. Utilizarea acestei tehnologii asigură un cost competitiv pe kilometru și o autonomie cu până la 20% mai bună față de cea oferită de alte soluții, în condițiile unor mai bune posibilități de reciclare.

În privința bateriilor, Renault Group va oferi două variante. În parteneriat cu Envision AESC va fi construită la Douai o „MegaFactory” cu o capacitate de 9 GWh în 2024 și de 24 GWh în 2030. Situată în apropierea platformelor de fabricație ale polului „ElectriCity”, această uzină va produce baterii de ultimă generație pentru vehicule electrice, printre care și viitorul Renault 5.

Renault Group a semnat totodată un Memorandum prin care a devenit acționar, cu o pondere de peste 20% din capital, al companiei franceze Verkor. Cei doi parteneri vor dezvolta împreună o baterie de înaltă performanță destinată vehiculelor Renault de segment C, precum și modelelor Alpine. Parteneriatul include dezvoltarea unei linii pilot de producere a bateriilor începând din anul 2022. Într-o a doua etapă, Verkor va construi, în 2026, prima „MegaFactory” pentru baterii de înaltă performanță din Franța, cu o capacitate inițială de 10 GWh pentru Renault Group, și având potențialul de a ajunge la 20 GWh în 2030.

În mai puțin de 10 ani, Renault Group își va reduce progresiv costurile cu 60%, cu obiectivul de a ajunge la un cost sub 100 dolari/kWh în 2025, și chiar 80 dolari/kWh. În paralel se va pregăti adoptarea, la nivelul Alianței, a tehnologiei All Solid State Battery în 2030.

Motor electric Renault fără magneți permanenți

Prin dezvoltarea propriului grup motopropulsor electric fără magneți permanenți (care nu folosește pământuri rare), bazat pe tehnologia motorului sincron cu acționare electrică (EESM) și a unui reductor propriu, Renault Group se menține cu un pas înaintea concurenței. Întrucât cea mai mare parte a investiției este deja realizată, Renault Group a reușit să reducă la jumătate costul bateriei în cursul ultimilor zece ani și va diminua din nou, la jumătate, acest cost în următorul deceniu. Începând cu 2024, motorul EESM va beneficia de îmbunătățiri ale tehnologiei, care vor avea ca rezultat diminuarea și mai importantă a costurilor și creșterea eficienței.

Un alt parteneriat a fost încheiat cu firma franceză Whylot pentru dezvoltarea unui motor electric cu flux axial. Această tehnologie va fi utilizată în cazul motoarelor hibride cu obiectivul de a reduce costurile cu 5% în paralel cu diminuarea cu 2.5g a emisiilor de CO2 conform ciclului WLTP (pentru modelele din segmentele B/C). Renault Group va fi primul constructor care va produce un motor electric cu flux axial pe scară mare începând din 2025.

În domeniul electronicii de putere, Renault Group va dezvolta un set unic (One Box) ce va integra invertorul, încărcătorul de curent continuu (DC-DC) și cel îmbarcat (OBC). Având un design compact, acest One Box, de 800V, va avea mai puține componente și prin urmare va beneficia de costuri mai scăzute. El va fi utilizat pe toate platformele și grupurile motopropulsoare electrice și electrificate (BEV, HEV, PHEV) pentru a beneficia de efectul producției de serie mare. Modulele de putere pentru invertor, DC-DC și OBC vor utiliza elemente din Carbură de Siliciu (SiC) și Nitrit de Galiu (GaN) datorită parteneriatului încheiat cu ST Microelectronics.

Pe lângă aceste noi tehnologii, Renault Group lucrează la un nou grup motopropulsor electric mai compact, un așa numit sistem „all-in-one”. Acesta integrează motorul, reductorul și electronica de putere (One Box Project) într-un singur pachet. Astfel volumul ocupat este redus cu 45% (echivalent cu volumul rezervorului de carburant al actualului model Clio), costul întregului grup motopropulsor este redus cu 30% (economie echivalentă ca valoare cu cea a costului motorului electric), iar pierderea de energie este diminuată cu 45% în ciclu WLTP, permițând creșterea autonomiei cu până la 20km.

Două noi platforme derivate din CMF-B

Experiența de 10 ani a Renault Group în domeniul vehiculelor electrice a condus la dezvoltarea a două noi platforme dedicate, CMF-EV și CMF-BEV, ambele bazate pe eficienta platformă CMF-B.

Destinată vehiculelor din segmentele C și D, platforma CMF-EV oferă plăcere la volan și performanțe ridicate. În 2025, pe această platformă vor fi fabricate anual, la nivelul Alianței, 700.000 de vehicule. Ea asigură o autonomie de până la 580 km conform normei WLTP, cu un consum redus de energie. Această performanță a fost posibilă datorită eforturilor făcute de ingineri pentru reducerea masei și a frecărilor precum și ca urmare a unui management termic de calitate.

Arhitectura platformei asigură un spațiu mărit pentru habitaclu, toate elementele tehnice fiind amplasate în compartimentul motorului. Această configurație elimină orice traseu al cablurilor între partea din față și cea din spate a vehiculului, reducând astfel atât greutatea cât și costurile. Sistemul de încălzire și cel de climatizare sunt de asemenea dispuse în compartimentul motor, permițând astfel adoptarea unei planșe de bord mai puțin masive.

În plus, platforma CMF-EV beneficiază de un centru de greutate coborât și de o distribuție ideală a maselor. Combinate cu suspensia spate de tip multi-braț și cu sistemul de direcție precis, toate acestea asigură o plăcere sporită la volan. Noul MéganE fabricat în uzina de la Douai este construit pe platforma CMF-EV.

Destinată vehiculelor din segmentul B, platforma CMF-BEV va permite Renault Group să producă modele electrice accesibile. Această platformă va reduce cu 33% costul la scara vehiculului în comparație cu actualul ZOE. Acest lucru este posibil prin utilizarea unui motor de 100kW de dimensiuni optime și a unui modul de baterie interschimbabil. Toate componentele care nu au legătură cu partea electrică sunt preluate de la platforma CMF-B, pe baza căreia vor fi fabricate 3 milioane de vehicule pe an în 2025. Platforma CMF-BEV va fi accesibilă ca preț asigurând totodată o autonomie de până la 400km conform normei WLTP, fără compromisuri în ceea ce privește designul, nivelul sonor sau comportamentul rutier.

Până în anul 2025, grupul Renault va lansa zece noi vehicule electrice pe cele două platforme EV, dintre care șapte sub brandul Renault. Emblematicul Renault 5, într-o interpretare modernă, cu motor electric, va fi fabricat integral, de la baterie și grup motopropulsor până la asamblare finală, de Renault ElectriCity în Nordul Franței.

Renault va readuce, sub denumirea 4ever, un alt model emblematic. La începutul anului viitor va fi prezentat noul MéganE, vehiculul electric de segment C al brandului Renault. La rândul său, proiectul Alpine „dream garage”, dezvăluit în ianuarie va deveni realitate în 2024.

Renault ElectriCity

În data de 9 iunie 2021, compania a anunțat crearea polului Renault ElectriCity pentru a oferi vehicule „made in France”. Această nouă entitate legală din nordul Franței reunește cele trei uzine Renault din Douai, Maubeuge și Ruitz, precum și o rețea densă de furnizori. Din 2024, acest pol industrial va utiliza baterii competitive produse de viitoarea Megafactory construită de Envision-AESC în orașul Douai, un amplasament avantajos în raport cu principalele piețe pentru vehiculele electrice – Franța, Marea Britanie, Germania, Italia și Spania.

Ilustrând tranziția de succes de la vehiculele cu motor termic la cele cu motor electric, acest nou ecosistem industrial va conduce la crearea a 700 de noi locuri de muncă până la sfârșitul anului 2024. Împreună cu partenerii AESC Envision și Verkor, Renault Group va crea 4.500 de noi locuri de muncă în Franța până în 2030.

Această entitate va fi cel mai mare centru de producție dedicat vehiculelor electrice din Europa, cu o capacitate de producție în 2025 de 400.000 vehicule pe an și un cost de fabricație redus cu circa 3% per vehicul.

Te-ar mai putea interesa și
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod peste canalul Dunăre – Marea Neagră
„Autostrada Litoralului”: 11 oferte au fost depuse pentru construirea Alternativei Techirghiol. Va include pod ...
Contractul pentru construcția Alternativei Techirghiol (30,59 km) are 11 oferte, anunță marți Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere......
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa în regim dual
Premieră: Romgaz scoate la licitație construcția primului său parc fotovoltaic. Va fi amplasat în Ardeal și va funcționa ...
Romgaz, primul producător de gaze din România, controlat de stat, a scos la licitație lucrările de construcție la primul ...
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania ungară MOL a depus ofertă să cumpere rafinăria Lukoil din Bulgaria
Compania maghiară de petrol și gaze MOL și-a exprimat oficial interesul pentru achiziționarea rafinăriei Lukoil de la ...
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut – CNIR
Drum de mare viteză București – Giurgiu: Pistă olimpică de canotaj va fi construită în locul gropilor de împrumut ...
Compania Națională de Investiții Rutiere a inițiat un parteneriat cu Federația Română de Canotaj în vederea realizării ...