Şeful Reprezentanţei CE: România s-a angajat la reforme pe care nu le-a finalizat. Nu vorbim despre aderare la euro până nu sunt terminate
„Ceea ce este important din punctul nostru de vedere, al Comisiei Europene, este ca înainte de a stabili data ţintă este foarte important de stabilit toţi paşii care trebuie să se întâmple până când România poate să adere. Ei sunt cunoscuţi şi printre primii paşi sunt nişte reforme structurale extrem de importante la care România s-a angajat dar pe care nu le-a finalizat şi nu putem vorbi de aderare înainte de finalizarea acestor reforme structurare. În acelaşi timp întreaga zonă euro este într-un mare proces de reformă şi este important pentru ţările care nu sunt state în zona euro, precum România, să participe la acest proces de reformare pentru că atunci vor avea un cuvânt de spus la felul în care va arăta această zonă euro atunci când România va fi pe deplin stat membru” a spus Angela Cristea, scrie News.ro.
Ea a adăugat că în tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană nu există o dată limită pentru aderarea la zona euro, iar acest lucru se va întâmpla când ţara va fi pregătită.
„Nu avem în tratatul de aderare obligaţii de aderare la moneda euro. Nu am stabilit o dată limită pentru că este foarte important atât pentru România cât şi pentru restul zonei euro ca aderarea la această zonă să se facă atunci când statul este pregătit, când mediul de afaceri este pregătit pentru această aderare pentru că vorbim nu numai de criterii nominale ci mai ales de criterii reale. Şi când spunem reale ne referim la nivelul de trai spre exemplu. În cei 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană nivelul de trai a crescut destul de mult, România a recuperat într-o mare măsură decalajele faţă de media europeană” a mai spus Cristea.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat, duminică, la Alba Iulia, împreună cu şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România la o conferinţă în care au dialogat cu cetăţenii despre politicile europene.