În timp ce energia eoliană rămâne un contribuitor mai important la mixul energetic al țării, România beneficiază atât de niveluri ridicate de radiație solară, cât și de acest interes ridicat pentru creșterea capacității solare în țară. Rezolv intenționează să pună în funcțiune ceea ce va fi cel mai mare proiect solar din Europa, la finalizarea sa, în vestul României.
Înaintea evenimentului Solar Media Large Scale Solar Central Eastern Europe, care are loc în Polonia în perioada 26-27 noiembrie, PV Tech a discutat cu directorul executiv al Rezolv Energy, Alastair Hammond, despre activitatea companiei în regiune și despre modul în care maturizarea pieței contractelor bilaterale de achiziție de energie (PPA) în Europa Centrală și de Est ar putea contribui la încurajarea investițiilor în zonă.
PV Tech: Care este rolul energiei solare în viitorul mix energetic al Europei de Est?
Alastair Hammond: Energia solară este o componentă importantă a fiecărei strategii energetice naționale care a fost publicată în această regiune. Este vorba parțial de geografie. Rezolv Energy se concentrează pe sud-estul Europei, care este o regiune care se bucură de unele dintre cele mai bune condiții naturale pentru energia solară din Europa.
Țări precum Grecia, Bulgaria și România primesc în medie între 1.900 și 2.400 de ore de radiație solară pe an. Prin urmare, este corect ca energia solară să fie în centrul tranziției energetice, deși și energia eoliană are un rol extrem de important de jucat.
Cum se va integra stocarea, atât cea autonomă, cât și cea integrată în parcuri, în această tranziție?
În prezent, orice proiect solar de mari dimensiuni trebuie să ia în considerare o anumită formă de stocare a energiei. Producția de vârf este o provocare, așa că este nevoie să stocăm energia în exces, dar aceasta poate fi o provocare pentru proiectele foarte mari. Cu o instalație de 200 MW, dacă aveți o baterie de 200 MW, aceasta va compensa producția de vârf doar pentru o oră. În mod ideal, ar trebui ca bateria să dețină o capacitate de două până la patru ore. Avem însă în vedere sisteme de stocare a energiei în baterii (BESS) la cele două proiecte solare majore ale noastre din România și Bulgaria, care sunt de 1 044 MW și, respectiv, 225 MW.
Ați lucrat mult, în România în special. Cum ați descrie piața fotovoltaică românească în prezent?
Piața de energie solară din România accelerează rapid – mai rapid decât ar putea părea, deoarece există o serie de proiecte la scară largă în curs de construcție care nu au intrat încă în funcțiune. Proiectul Rezolv Dama Solar de 1.044 MW din vestul României este un exemplu. Acesta va fi cel mai mare proiect solar din Europa odată ce va fi operațional.
În ceea ce privește reglementarea, cel mai important lucru pe care l-ar putea face Guvernul român este să înceapă procesul de aderare la Asociația Organismelor Emitente (AIB) – permițând astfel transferul garanțiilor de origine (GO) între statele membre ale UE. Garanțiile de origine sunt o componentă esențială a PPA-urilor (contractele bilaterale directe – n.red.) pentru întreprinderi, iar PPA-urile sunt o parte esențială a tranziției energetice. Avem mari speranțe că România va lua decizia de a adera la AIB foarte curând după alegerile care vor avea loc la începutul lunii decembrie.
Care sunt termenii de comparație între energia solară cu cea eoliană în România?
Rezolv a demarat până în prezent două proiecte – parcul eolian VIFOR de 461 MW din județul Buzău, România, și parcul solar St. George de 225 MW din nord-estul Bulgariei. Prima fază de construcție a proiectului VIFOR este susținută de împrumuturi de până la 291 de milioane de euro de la opt creditori, inclusiv Erste Group, UniCredit Group, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Corporația Financiară Internațională (IFC). Pentru St. George, am obținut până la 90 de milioane de euro pentru finanțarea datoriilor de la IFC și Raiffeisen Bank International.
Prin urmare, mă refer atât la Bulgaria, cât și la România, dar, pe baza experienței noastre, nu există diferențe majore între energia eoliană și cea solară atunci când vine vorba de autorizare sau finanțare. În ambele cazuri, profilul de sustenabilitate al proiectului este extrem de important. Este o preocupare-cheie pentru creditori, ca și pentru clienții PPA. Numai în ultimele cinci luni, Rezolv a semnat șase PPA-uri care acoperă un total de 460 GWh pe an cu companii precum T-Mobile Czech Republic, Slovak Telekom, Ardagh Group și Bekaert – iar sustenabilitatea a fost un aspect important pentru toate aceste companii.
Privind în viitor, vă așteptați ca energia fotovoltaică să reprezinte mai mult din mixul energetic al României?
Energia fotovoltaică reprezintă încă o parte relativ mică din mixul de producție de energie electrică al României – 3,7% anul trecut, comparativ cu peste 13% pentru energia eoliană – dar ponderea energiei solare a crescut de la 2,9% în 2021, deci lucrurile se mișcă în direcția bună. Lucrurile vor accelera mult mai rapid odată ce proiectele de anvergură precum cele ale Rezolv vor începe să intre în funcțiune.
România este cu siguranță o destinație atractivă pentru investiții. Faptul că trei din patru proiecte Rezolv din sud-estul Europei sunt în România este o dovadă în acest sens. Cu toate acestea, mai sunt încă multe de făcut pentru a valorifica potențialul de energie regenerabilă al României, care se bucură de unele dintre cele mai bune condiții naturale din Europa. Este binecuvântată cu mult soare și are, de asemenea, câteva locații excelente pentru dezvoltarea energiei eoliene.
Aș dori să subliniez că piața PPA -urilor este acum funcțională în sud-estul Europei. Am menționat că, din iunie, Rezolv a semnat șase PPA-uri virtuale, care acoperă 460 GWh pe an.
Acestea reprezintă un semnal important pentru comunitatea de afaceri că în această regiune se lansează capacități serioase de energie regenerabilă. Această energie curată este, desigur, disponibilă pentru întreprinderile din regiune, dar este, de asemenea, prin modelul VPPA, disponibilă pentru întreprinderile al căror consum de energie este concentrat în alte țări europene.
Aceasta este o adevărată schimbare, deoarece înseamnă că firmele nu trebuie să aștepte ca o capacitate mare de energie regenerabilă să înceapă să apară pe piața lor internă. Cererea generalizată – și în creștere – a întreprinderilor pentru energie electrică verde poate fi satisfăcută chiar acum, iar calea este deschisă pentru ca Europa de Sud-Est să devină următorul mare punct fierbinte al Europei pentru PPA-urile pentru energie regenerabilă.
Rezolv Energy a fost lansat acum doi ani de Actis, un investitor global de top în infrastructura durabilă și deja are peste 2GW de energie curată pregătiți pentru construcție în Europa de Sud-Est.
Pe lângă parcul eolian VIFOR, proiectele includ Dama Solar în vestul României, care, cu 1.044 MW, parcurile eoliene Dunărea Est & Vest de 600 MW în județul Constanța din România și St. George, un proiect solar de 229MW în nord-estul Bulgariei.