Şeful Romatsa: Pasagerii afectaţii de greva controlorilor de trafic trebuie să se adreseze companiilor aeriene pentru despăgubiri
„În mod normal, conform procedurii, pasagerii se vor îndrepta înspre companiile aeriene. În funcţie de decizia companiilor, aceştia se pot îndrepta în instanţă”, a spus Cimpuieru, întrebat cui trebuie să se adreseze pasagerii pentru despăgubiri cauzate de grevă.
Directorul a fost miercuri prezent pe Aeroportul Băneasa, unde a aterizat cea de-a doua aeronavă Boeing 737-800 NG, preluată în leasing pe 10 ani de către compania de stat Tarom. Aeronava a fost botezată „Marea Unire” de către autorităţi.
Şeful Romatsa spune că nu există acum date privind pagubele înregistrate în urma grevei, ele urmând să vină de la Eurocontrol.
Un cost mediu al unui survol deasupra României este de 32 de euro pe tonă pe kilometru, potrivit şefului Romatsa, care a precizat că fiecare companie este taxată la Eurocontrol, care trimite ulterior banii în conturile Romatsa.
Tribunalul Bucureşti a decis, marţi după-amiază, că greva angajaţilor Romatsa este legală, decizia nefiind definitivă.
Greva controlorilor de trafic aerian – declanşată la ora 9.00 – a fost suspendată la ora 13.00, dar liderii sindicali avertizau că nu este încheiat conflictul de muncă.
Pe durata grevei, şase zboruri operate de compania low-cost Ryanair au fost anulate marţi, 18 curse ce trebuiau să aterizeze pe aeroportul Henri Coandă au avut întârzieri de până la trei ore, în timp ce alte 16 curse ce trebuiau să decoleze au întârzieri de aproape două ore şi jumătate, potrivit datelor de pe site-ul Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care operează aeroportul din Otopeni.