Şeful SMA: cooperarea în industria de apărare contribuie la cheltuirea mai eficientă a bugetului alocat
Potrivit unui comunicat transmis de MApN, în cadrul panelului „Oportunităţi de cooperare regională în industria de apărare”, generalul Nicolae Ciucă a vorbit despre eforturile depuse de Armata României în vederea îndeplinirii obiectivelor asumate şi creşterii interoperabilităţii cu armatele statelor membre ale NATO şi UE.
În acest context, conform sursei citate, şeful Statului Major al Apărării a subliniat importanţa alocării a două procente din PIB pentru Apărare, precizând că noile achiziţii, alături de îmbunătăţirile ce vor fi aduse tehnicii deja existente, vor contribui la crearea unui sistem militar performant, capabil să se adapteze la contextul regional de securitate şi să fie în măsură să sprijine creşterea securităţii euroatlantice şi regionale.
„Initiaţiva celor Trei Mări” reuneşte 12 state membre ale Uniunii Europene aflate între Marea Baltică, Marea Adriatică şi Marea Neagră – Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia.