Şeful Societe Generale se aşteaptă la îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţă în 2018

Economica.net
23 01. 2018
dbpix_socgen_tmagarticle_37323000

În 2017, volatilitatea redusă a afectat rezultatele băncilor de investiţii, însă Oudea a apreciat că volatilitatea ar putea să crească pe măsură ce băncile centrale vor pune capăt politicilor monetare ultra-relaxante.

‘Sunt foarte pozitiv cu privire la modelul nostru de business şi sunt foarte pozitiv cu privire la activităţile noastre pe piaţă’, a spus Frederic Oudea, la Forumul de la Davos, întrebat fiind dacă tendinţele de pe piaţa instrumentelor cu venit fix sau a acţiunilor ar putea să se modifice în acest an.

Şeful de la Societe Generale a precizat că banca franceză are două priorităţi principale pe pieţele de capital: dezvoltarea de noi produse structurate şi consolidarea operaţiunilor în domeniul instrumentelor cu venit fix şi al acţiunilor europene.

‘Cred că în 2018 şi dincolo vom vedea, pe ansamblu, condiţii mai bune pe piaţă. Sunt destul de optimist cu privire la perspectivele economiei şi pieţelor’, a adăugat Oudea.

De asemenea, acesta a estimat că Societe Generale va ajunge la un acord în litigiile cu autorităţile americane ‘în săptămânile sau lunile următoare’.

În prezent, grupul bancar francez poartă discuţii cu autorităţile americane pentru soluţionarea amiabilă a trei litigii. Primul are legătură cu un diferend comercial cu fondul suveran de investiţii din Libia, Libyan Investment Authority (LIA), al doilea vizează dosarul manipulării dobânzii Libor, în care mai multe bănci, inclusiv Societe Generale, sunt bănuite de manipularea dobânzilor interbancare, iar al treilea litigiu vizează bănuielile că Societe Generale a încălcat embargoul.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. În România, BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă după totalul activelor.