Şeful SRI: E momentul unei ample dezbateri pentru un pachet de legi privind securitatea naţională

Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, a declarat, miercuri, la şedinţa de bilanţ a instituţiei, că este momentul unei dezbateri ample pentru un pachet de legi privind securitatea naţională care să fie 'minim intruzivă' şi să ofere 'garanţii constituţionale'.
Economica.net - mie, 29 mart. 2017, 12:05
Şeful SRI: E momentul unei ample dezbateri pentru un pachet de legi privind securitatea naţională

‘Principalul nostru aliat e şi va rămâne cetăţeanul, iar un cetăţean educat e un aliat puternic. Celălalt sprijin al nostru este şi va rămâne legea. (…) Noi lucrăm numai pe baza mandatului primit de la decidenţi. În 2017, SRI e chemat să protejeze şi să promoveze securitatea naţională a României pe baza unei legi principale din 1991. Sunt de atunci 26 de ani în care realităţile s-au schimbat radical. (…) E momentul unei ample de dezbateri publice pentu un pachet de legislaţie pe securitate naţională minim intruzivă, cu garanţii constituţionale pentru cetăţeni şi mai ales cu repere etice, dar adaptată la ceea ce trăim azi. Legea trebuie să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dar şi să ofere cadrul prin care să asigure aceste drepturi şi libertăţi. Fără abuzuri, pe model occidental, transparent şi corect’, a spus Hellvig.

Pe de altă parte, el s-a pronunţat pentru mai multă atenţie la pericolele reprezentate de terorism, spionaj, trafic ilegal, atacuri cibernetice, dar şi la alte categorii de atacuri cibernetice ori forme de agresiuni hibride şi informaţionale.

‘Prin programul nostru de promovare a culturii de securitate dorim să creăm în societate anticorpii necesari respingerii formelor de agresiune subtilă pe care unele state încearcă să le utilizeze acolo unde au interesul. Ofiţerii serviciului vor ieşi mai mult în societate pentru a explica oamenilor şi instituţiilor cum trebuie să-şi genereze măsuri de protejare a datelor, a patrimoniilor, a infrastructurilor conectate şi cum să se pună mai ales la adăpost în faţa încercărilor de influenţare ilicită’, a adăugat directorul SRI.

Te-ar mai putea interesa și
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze toate măsurile recomandatate de Curtea de Conturi
După controlul care a zguduit compania, Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a cerut executivului să implementeze ...
Consiliul de Supraveghere al Transelectrica a solicitat executivului companiei implementarea măsurilor recomandate de Curtea de Conturi, indiferent de opţiunea legală a Directoratului de a......
O companie aeriană din SUA intră în România
O companie aeriană din SUA intră în România
Compania aeriană Ava Airways Llc, cu sediul în SUA, Wilmington, a deschis recent o subsidiară în ţara noastră, arată ...
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt 350 de milioane de lei la mijloc
Ce au făcut foștii proprietari ai lanțului de bricolaj Brico Depot înainte de a transfera business-ul către Altex. Sunt ...
Britanicii de la Kingfisher, cei care au dezvoltat rețeaua DIY Brico Depot din 2013 de când au cumpărat-o și până în ...
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
Nouă companii românești sunt prezente la Salonul Aeronautic de la Paris
România este reprezentată de nouă companii la Salonul Aeronautic de la Paris, preşedintele Organizaţiei Patronale din ...