Şeful Starbucks anunţă intrarea pe piaţa din Italia după 35 de ani
Cafeneaua va fi deschisă într-o clădire istorică spaţioasă, care a fost înainte oficiu poştal, în centrul oraşului, spre sfârşitul lui 2018, cu aproximativ un an mai târziu decât planificase Starbucks.
Directorul general al Starbucks, Howard Schultz, a vizitat pentru prima dată Milano în 1983 şi s-a inspirat din sortimentele de cafea expuse. De atunci, Starbucks a deschis aproximativ 26.000 de unităţi în 75 de ţări, înainte de a intra pe piaţa din Italia, care a dat lumii celebrul espresso.
‘Nu cred că eram pregătiţi să venim în Italia’, a afirmat Schultz într-un interviu acordat Associated Press. Acesta a adăugat: ‘Cred că Italia este un loc special. Respect moştenirea culturală italiană în privinţa cafelei şi cultura Italiei’.
Italia ar putea fi o provocare pentru compania americană, italienii preferând să cumpere un espresso rapid şi să-şi vadă de drum, în contrast cu magazinele Starbucks, prevăzute pentru clienţii care stau la mese şi lucrează sau vorbesc cu prietenii.
După deschiderea primei cafenele din Italia, Starbucks, în parteneriat cu dezvoltatorul italian Percassi, vor inaugura şi alte unităţi în Milano şi în alte oraşe.
Întrebat câte locaţii sunt planificate în Italia, Schultz a declarat: ‘În mod normal deschidem 10-12 cafenele în primul an şi cred că acesta este un număr sigur’.
Italia se află pe locul şapte în topul statelor europene cu cel mai ridicat consum de cafea, conform datelor Federaţiei Europene a Cafelei.