Avioane româneşti, trimise de patru ori să intercepteze aeronave ruseşti care se apropiau de România
Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Române, general-maiorul Laurian Anastasof, a afirmat, luni, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, că au existat mai multe situaţii în care aeronave militare româneşti au trebuit să decoleze ca răspuns la apropierea unor aparate de zbor ruseşti de graniţele noastre.
„Au existat situaţii – mai ales de când suntem vecini aici în Crimeea – când în apropierea spaţiului aerian naţional au fost zboruri ale Federaţiei Ruse, care au determinat, din cauza procedurilor aplicabile pentru poliţie aeriană sub comandă NATO, situaţii în care s-au produs decolări ale aeronavelor de pe această bază sau de pe cea de la Câmpia Turzii”, a declarat general-maiorul Laurian Anastasof.
El spune că astfel de zboruri au avut loc de patru ori anul acesta, dar până în prezent nicio aeronavă militară rusească nu a intrat în spaţiul aerian al României.
„Niciun avion rusesc, până la momentul acesta, nu s-a apropiat de spaţiul aerian naţional. Distanţele la care aceste zboruri se realizează sunt, în general, de peste 100 de kilometri. Vă reamintesc că distanţa de la noi, din această locaţie (baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa – n.r.), până în Crimeea este de 380 de kilometri, iar dacă un avion rusesc decolează în acest moment dintr-o bază din Crimeea şi depăşeşte o distanţă de 100 de kilometri de ţărmurile Crimeei, el deja devine un zbor care poate determina îngrijorare din partea Alianţei. (…)La 20 de mile în exteriorul zonei de informare naţională, procedura NATO ne obligă să ridicăm avionele în aer. Anul acesta s-a întâmplat de patru ori şi, repet, niciun avion rusesc nu s-a apropiat de spaţiul aerian naţional”, a precizat Şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Române.
Două avioane de vânătoare F22-Raptor, cele mai moderne din lume, au aterizat, luni, la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu, la eveniment, petrecut în premieră pentru România, fiind prezenţi ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, şeful Statului Major General, generalul Nicolae-Ionel Ciucă, şi reprezentanţi ai Forţelor Aeriene române şi americane. Aparatele F-22 Raptor au venit în România din Marea Britanie şi au aterizat la Mihail Kogălniceanu după un zbor de trei ore. Aeronavele se vor întoarce la baza din Marea Britanie tot în cursul acestei zile.