Şeful STB propune sindicatului deschiderea negocierilor pentru contractul colectiv de muncă
„Concret, propun deschiderea negocierilor contractului colectiv de muncă, chiar începând cu ziua de luni. Astăzi voi retransmite acest lucru în atenţia sindicatului reprezentativ, condiţionând faptul că angajaţii trebuie să intre de astăzi pe traseu. Nu cred că cetăţenii trebuie să sufere doar pentru orgoliul unor lideri”, a afirmat Adrian Criţ, scrie Agerpres.
Directorul general al STB a apreciat că angajaţii companiei au fost manipulaţi de conducerea sindicatului şi că vor suporta consecinţele regulamentului intern.
„Credeţi că cineva e capabil să răspundă şantajului? Suntem aici pentru a conduce eficient o societate şi pentru a cheltui cât mai puţini bani de la municipalitate. (…) Angajatul de rând, care a fost manipulat, suportă consecinţele regulamentului intern. O să aibă o pierdere salarială – să vedem ce scrie în regulamentul intern. Dar vreau să intre pe traseu. Cei care într-adevăr au promovat acest dezastru vor trebui să răspundă în faţa legii, să se întâmple ceva, pentru că nu e normal ca atunci când ne dorim ceva să blocăm bucureştenii, pe cei care ne oferă fondurile necesare pentru acest serviciu de transport”, a menţionat Adrian Criţ.
Greva declanşată de sindicaliştii Societăţii de Transport Bucureşti (STB) continuă şi vineri, şoferii refuzând să scoată pe traseu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele, deşi tribunalul Bucureşti a suspendat joi greva şi a decis reluarea imediată a activităţii în transportul public din Capitală.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, i-a convocat pe cei aproximativ 20 de şefi de autobaze şi depouri vineri, la ora 12:00, la sediul Primăriei Generale.
„I-am convocat azi, la ora 12:00, la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, pe şefii de autobaze şi de depouri, 20 de persoane, care pe de o parte sunt membri în conducerea acestei instituţii, STB, pe de altă parte, mulţi dintre ei sunt membri de sindicat. I-am convocat pentru două motive: unu – vreau să le transmit, prin ei, angajaţilor STB hotărârea noastră de a merge înainte în aplicarea legii şi a hotărârii judecătoreşti. Nu se pune problema ca noi, într-un stat de drept, să nu aplicăm o hotărâre judecătorească; şi doi – să înţeleg care sunt acele probleme care pot să fie rezolvate, pentru ca să câştigăm timp. Dar esenţial este ca noi să respectăm legea în statul român”, a arătat el într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.
Primarul general a apreciat că opţiunea angajaţilor STB de a nu-şi relua activitatea reprezintă „o manifestare total iraţională”. În acest sens, a menţionat că, deşi hotărârea instanţei a fost comunicată oficial abia în cursul zilei de vineri, „toată lumea ştie” că decizia s-a pronunţat joi.
„Să nu reiei lucrul în aceste condiţii, riscând pierderea contractului de muncă, riscând condamnare penală, este o atitudinea iraţională, pe care sincer nu o înţeleg”, a spus primarul.