Şeful STB: Suspendarea grevei nu a fost pusă în practică. Instanţa se va pronunţa vineri vizavi de legalitatea acestei acţiuni
„Ieri a existat o decizie pe baza unei solicitări de ordonanţă preşedinţială vizavi de suspendarea grevei. Din păcate, ca urmare solicitării unor lideri de sindicat nu au pus-o în practică. În momentul de faţă, executorii judecătoreşti merg la sediul fiecărui punct de lucru pentru afişarea deciziei respective, iar în cursul zilei de azi instanţa se va pronunţa vizavi de legalitatea acestei acţiuni. Consider că este o acţiune ilegală, consider că sindicatul reprezentantiv s-a implicat în aceasta, în condiţiile în care există pe surse deschise, publicul cunoaşte, implicarea unor lideri de sindicat pentru blocarea transportului public din Capitală. Opinia publică să susţină demersurile noastre de negociere cu reprezentanţii sindicatului reprezentativ pentru că această situaţie trebuie deblocată”, a spus Criţ la Digi 24.
El a transmis că situaţia transportului public din Capitală este la fel ca şi cea de joi, angajaţii refuzând să iasă în traseu. Criţ transmite că este deschis dialogului, empatizează cu angajaţii şi îşi cere scuze faţă de bucureşteni pentru evenimentele recente, scrie Agerpres.
„Din păcate, suntem în aceeaşi situaţie ca şi ieri. Suntem deschişi dialogului, empatizăm cu angajaţii care doresc să presteze serviciul de transport şi ne cerem scuze locuitorilor din zona metropolitană pentru evenimentele recente. Vom face tot ceea ce este posibil, suntem deschişi dialogului cu reprezentanţii sindicatului reprezentativ, astfel încât să deblocăm această situaţie. Există o sentinţă judecătorească, sentinţă care e executorie şi trebuie pusă în aplicare de urgenţă. Sincer, îmi doresc ca angajaţii să înţeleagă faptul că din cauza unor jocuri pe care unii liderii de sindicat le fac îşi periclitează chiar locul de muncă. Trebuie să fim conştienţi cu toţii că aşa cum societatea are nişte obligaţii faţă de cetăţeni, datorită faptului că ei plătesc din taxele şi impozitele anuale serviciul de transport public local, aşa şi angajaţii noştri au obligaţie faţă de societate. Îmi doresc ca fiecare angajat să apeleze la conştiinţa proprie. Există deja pe traseu trei vehicule şi îmi doresc ca în continuare angajaţii noştri să vadă diferenţa între ceea ce comunică liderii şi ceea ce doresc cetăţenii”, a explicat şeful STB.
Întrebat despre faptul că sindicaliştii îi cer demisia ca să deblocheze această situaţie, Criţ a reiterat că, prin Contractul Colectiv de Muncă, sindicaliştii nu pot face acest lucru, cum de altfel nici conducerea nu poate solicita revocarea unor lideri de sindicat.
„Contractul Colectiv de Muncă semnat de patronat şi de sindicat la articolul 75, alineat 1, este prevăzut că sindicatul nu poate solicita revocarea directorului general. De asemenea, la articolul 75, alineat 2, directorul general nu poate solicita revocarea unor lideri de sindicat. Eu cred că cineva a încălcat cu bună ştiinţă Contractul Colectiv de Muncă aplicabil în momentul de faţă. Cred că cineva trebuia să se gândească înainte să declanşeze această acţiune şi să nu o ia în nume personal, în condiţiile în care, din punct de vedere managerial, eu şi echipa de conducere ne-am dorit să eficientizăm această societate. Aceste lucruri sunt vizibile ca urmare a faptului că presiunea pe bugetul local este două treimi din ceea ce era la mijlocul anului trecut, iar aceste măsuri pe care le-am luat în ultima perioadă vor duce la finanţarea investiţiilor atât de necesare nouă, ca şi societate, cât şi bucureştenilor, investiţii în autobuze, troleibuze, tramvaie şi infrastructură”, a adăugat şeful STB.
În ceea ce priveşte pagubele produse de greva angajaţilor, Adrian Criţ a precizat că societatea a pierdut venituri, are costuri suplimentare ce trebuie plătite şi un prejudiciu imens de imagine.
„Contractul de delegare pe care îl avem cu Asociaţia Metropolitană de Transport Bucureşti-Ilfov, contract pentru o durată de 365 zile, are valoarea pentru anul în curs de 1,281 miliarde lei. Dacă împărţim această sumă la numărul de zile din an, vom identifica, practic, pe de o parte, pierderea unor venituri. Pe de altă parte, ţin să precizez faptul că, din păcate, avem şi nişte costuri suplimentare, costuri cu energia electrică, energia de tracţiune, care ieri nu a fost utilizată şi care va trebui să fie plătită furnizorilor, costuri şi penalităţi cu Asociaţia Metropolitană de Transport Bucureşti-Ilfov urmare a faptului că pentru fiecare semicursă plătită conform contractului de delegare se plătesc 100 de lei, aceasta e penalitatea din contract. Ca să nu mai spun, costurile, respectiv prejudiciul imens de imagine pe care această grevă ilegală l-a adus societăţii. Din păcate, aceste costuri vor trebui să fie recuperate, şi de la cine oare? De la cel care a provocat acest dezastru, acest blocaj al Bucureştiului, în condiţiile în care nu există argumente vizavi de solicitările liderilor sindicali”, a susţinut directorul STB.