Dacă România va fi retrogradată la categoria junk în evaluările din toamnă ale agențiilor de rating va pierde nu doar statul și nu doar România, arată Ștefan Nanu, șeful Trezeroriei. El spune că Ministerul Finanțelor a făcut tot ce a putut pentru a informa mediul politic și decidenții în general asupra efectelor unei retrogradări, fapt care s-a văzut în declarațiile și acțiunile autorităților. „Am împărțit în toate direcțiile materiale despre riscurile unei retrogradări. Cred că este un awerness mult mai mare și e bine că au venit avertismentele mult mai repede de la agenții, iar autoritățile au reacționat. Dacă OUG (privind tăierile de cheltuieli) nu era adoptată în decembrie anul trecut era dezastru, iar adoptarea s-a întâmplat și pentru că agențiile au tras un semnal de alarmă prin schimbarea perspectivei”, a spus Nanu, la o conferință organizată de Profit.ro.
El arată că retrogradarea nu e o decizie ușoară nici pentru agenții, având în vedere că s-ar trece de la investment grade la non investment, ceea ce ar însemna că mulți investitori orientați spre România nu vor mai putea beneficia de randamentele mari, deja la nivel de non investment.
” Căderea la non investment nu este o decizie ușoară nici pentru agenție. În acel moment sunt clar portofolii expuse pe România și care ne cumpără în mod constant, dedicate investment grade, care nu vor mai putea investi. Faptul că managerii de active pot să ne cumpere prin acele portfolii și să crească expunerea se datorează faptului că suntem investment grade. În același timp suntem tranzacționați la non investment grade, ca randamente. Acele portofolii nu ne vor mai putea cumpăra dacă ieșim din investment grade. Alții vor avea chiar strategii de exit.”, a mai declarat șeful Trezoreriei. El a dat asigurări că agențiile de rating nu sunt mai îngrijorate decât de obicei și că autoritățile poartă un dialog constant cu ele, iar evoluțiile vor depinde de măsurile gândite de viitorul Guvern.