‘Avem 100 de milioane de euro datorii la bugetul de stat, 50 de milioane datorii comerciale, 2.500 de salariaţi, cu 2.000 dintre aceştia TVR este în conflict. Conducerile din perioada 2008-2012 nu au respectat contractul colectiv de muncă, nu au acordat măririle de salarii prevăzute, au semnat un contract fără să facă o prognoză corectă asupra veniturilor TVR şi iată-ne acum, după 8 ani, plătind greşeli venite din trecut. Începând cu februarie nu vom mai putea plăti taxele şi impozitele la bugetul de stat. În tot acest timp, ne străduim totuşi să oferim ceva telespectatorilor, ne străduim să dăm ştiri corecte şi imparţiale, să ducem România cu cinste la Eurovision, avem negocieri în barter pentru Campionatul european de fotbal’, a spus Irina Radu la Palatul Parlamentului în cadrul unei dezbateri organizată de Comisiile de cultură reunite.
Ea a adăugat că ‘nici măcar 5 oameni din 100 nu se mai uită la TVR’ şi a cerut numirea unui consiliu de administraţie pentru că ‘instituţia trebuie condusă şi deciziile asumate’.
‘Niciun consiliu de administraţie nu a răspuns până acum de nimic, nu a funcţionat aşa cum trebuie. O altă problemă extrem de gravă şi care ne-a împins în blocaj este stoparea executărilor silite. Am analizat cum am putea să oprim executările silite, am făcut propuneri salariaţilor de a eşalona plăţile pe 5 ani, ei au cerut 2 sau 3 ani. Nu putem noi face propunerea concretă pentru asta, la un alt nivel şi în altă formulă se poate discuta despre soluţia unei administrări speciale. Dacă vin eu şi o pun pe masă, se va zice că eu am venit în faţa dvs. şi am cerut insolvenţa. Eu nu pot să cer acest lucru. Trebuie să cer găsirea unor soluţii pentru asta, că de luna viitoare nu ne vom mai putea permite să plătim salariile. Aş mai putea să propun creşterea veniturilor fără mărirea taxei radio- tv’, a menţionat directorul interimar al TVR.
Cioloş: În momentul de faţă, ştergerea datoriilor Televiziunii publice nu este posibilă
Executivul consideră că este nevoie de soluţii pe termen foarte scurt în ceea ce priveşte SRTV, după cum a afirmat marţi premierul Dacian Cioloş, la dezbaterea dedicată situaţiei financiare a Societăţii Române de Televiziune, el punctând că, în momentul de faţă, nu este posibilă ştergerea datoriilor televiziunii printr-un sprijin de la bugetul de stat.
‘Din punctul nostru de vedere, noi vedem pe de o parte nevoia unor soluţii pe termen scurt, pe termen foarte scurt, pentru a stopa (…) această spirală în care este acum televiziunea. Practic televiziunea continuă să acumuleze datorii fără posibilitatea de a relansa un proces de restructurare şi de relansare a activităţii, a performanţei. Ar trebui să vedem care sunt propunerile dvs legate de măsuri pe termen scurt, foarte scurt, în următoarele săptămâni, pentru că înţeleg că până în luna martie, dacă nu se iau nişte măsuri, televiziunea riscă să intre în incapacitate de plată. La sfârşitul lunii martie va trebui să numiţi şi un Consiliu de Administraţie nou. Ar fi bine ca acest nou Consiliu de Administraţie să aibă şi un mandat’, a declarat premierul Dacian Cioloş, la Parlament.
El a adăugat că măsurile pe termen mediu sau lung vor presupune modificări legislative.
‘Măsuri pe termen mediu sau lung vor presupune şi modificări legislative, în funcţie de statutul pe care televiziunea l-ar putea căpăta pentru ca, pe viitor, să poată să îşi găsească locul în spaţiul concurenţial audiovizual şi să rămână sau nu cu atribuţia de serviciu public. Aici este o decizie politică ce trebuie luată’, a explicat premierul.
Prim-ministrul a subliniat că ştergerea datoriilor printr-un sprijin de la bugetul de stat, legal, juridic, nu este posibilă pentru că ar fi considerat ajutor de stat.
‘Pur şi simplu ştergerea datoriilor, în momentul de faţă, care oricum nu ar rezolva problema pentru că în câteva luni TVR ar acumula din nou alte datorii, dar ştergerea datoriilor printr-un sprijin de la bugetul de stat, aşa cum stau lucrurile acum, legal, juridic, nu e posibil pentru că ar fi considerat ajutor de stat. Deci, este o problemă legală, juridică şi în al doilea rând e o problemă de management. Chiar dacă ar fi posibil să ştergem datoriile, cred că asta ar trebui într-un context mai larg în care această ştergere a datoriilor să ofere noi oportunităţii televiziunii pentru a-şi relansa activitatea, dar asta presupune şi alte decizii de ordin politic’, a punctat Cioloş.
Irina Radu: O soluţie pentru creşterea încasărilor – aplicarea taxei oricui are acces la programele TVR
Directorul general interimar al TVR Irina Radu a propus marţi ca una dintre soluţiile pentru deblocarea crizei de la televiziunea naţională şi pentru creşterea încasărilor să fie perceperea taxei tv de la oricine are acces la programele TVR, chiar dacă deţine sau nu televizor, având în vedere că aceste programe pot fi urmărite şi de pe tabletă sau de pe telefon.
‘Eu aş pleda pentru o schimbare totală a Legii 41 (Legea privind organizarea şi funcţionarea SRTV – n.r.), pentru că nu mai este valabil ce a fost valabil acum 22 de ani. Pentru creşterea încasărilor ar fi o soluţie să se poată încasa taxa de la oricine are acces la programele TVR, nu trebuie să deţină televizor, acum poţi să vezi TVR şi pe tabletă şi pe telefon şi pe alte dispozitive. Deci plăteşti conţinutul, nu suportul pe care ţi se livrează’, a afirmat Irina Radu, la dezbaterea organizată de Comisiile pentru cultură ale Parlamentului pe tema situaţiei financiare a SRTV.
Potrivit acesteia, o altă soluţie pentru deblocarea crizei SRTV ar fi obţinerea unui împrumut de stat, aşa cum s-a procedat în cazul televiziunilor naţionale din alte ţări europene.
‘Administrarea specială şi insolvenţa sunt pe primul loc, TVR nu se încadrează în momentul acesta, nu poate intra în insolvenţă pentru că nu este societate comercială şi ar trebui o modificare legislativă pentru a-i permite să intre în insolvenţă. Am înţeles că ar fi singura posibilitate de a bloca executările silite atât din partea salariaţilor noştri, cât şi a partenerilor comerciali care au preluat cu veselie ideea văzând că se poate şi ne-au ameninţat şi ei cu acest gen de documente. Nu este o fericire să aduc în discuţie acest lucru. Nu este ce-mi doream, dar este de datoria noastră să vă spunem adevărul’, a precizat Irina Radu.