Şeful Twitter a demisionat. Compania va apela la un head-hunter pentru a găsi un nou director general
Demisia lui Dick Costolo, care ocupa acest post de şase ani şi va continua să facă parte din consiliul de administraţie, va intra în vigoare la 1 iulie, precizează compania într-un comunicat ce nu oferă detalii cu privire la motivele schimbării conducerii, notează AFP.
‘A fost decizia mea’, a asigurat el. ‘Am iniţiat o discuţie cu unii membri ai consiliului de administraţie la sfârşitul anului trecut despre succesiunea la postul de director general’, a precizat acesta.
‘Aceasta tranziţie este rezultatul deciziei lui Dick de a trece la altceva’, a insistat Jack Dorsey, menţionând că grupul a confirmat prognoza pentru trimestrul curent. El a spus că prioritatea sa este de a asigura o tranziţie lină şi de a continua buna activitate desfăşurată de Dick şi echipa sa, dând asigurări că nu se va produce nici o mare schimbare strategică.
Autor al primului ‘tweet’ postat pe reţeaua socială, Jack Dorsey a fost de asemenea primul CEO, între 2007 şi 2008. El rămâne preşedintele consiliului de administraţie şi este de asemenea patronul fondator al societăţii Square, specializată în plăţi mobile, unde va continua să-şi exercite funcţiile actuale, scrie Agerpres.
Twitter a informat că pentru găsirea unui director general permanent a constituit un comitet asociat cu unul dintre cofondatorii reţelei, Evan Williams, care va recurge la o agenţie de ‘head-hunter’ pentru efectuarea ‘unei cercetări la nivel mondial, ce va ţine cont de candidaţi interni şi externi’.
Reţeaua socială, intrată pe piaţa de capital la începutul lunii noiembrie 2013, pare să-i convingă greu pe investitori asupra capacităţilor ei de a accelera creşterea şi interesul reprezentat pentru utilizatorii săi.
Twitter a anunţat o cifră de afaceri dezamăgitoare faţă de propriile prognoze pentru primul trimestru (436 milioane de dolari, pentru o pierdere netă de 162 milioane).
Twitter susţine că avea 302 milioane de abonaţi la sfârşitul lunii martie, cu 14 milioane în plus faţă de sfârşitul anului 2014.